Connect with us

Alte Sporturi

David Popovici, lăudat în presa din Spania înainte de Europenele de înot! Cum l-au descris ibericii

  • admin
David Popovici, lăudat în presa din Spania înainte de Europenele de înot! Cum l au descris ibericii

  • SuperLiga: Sepsi – FCSB, luni, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani – Corvinul, luni, 18:30, DGS 1

Campionul olimpic și mondial va lua startul la Campionatele Europene de înot de la Paris, unde are un obiectiv clar în probele de 100 și 200 de metri liber.

Competiția se desfășoară în perioada 10-16 august, iar românul pornește cu statutul de mare favorit. Performanțele sale din ultimii ani au atras atenția presei internaționale, iar spaniolii au avut cuvinte de laudă pentru sportivul român înaintea startului.

Spaniolii, impresionați de forma lui David Popovici: ”E de urmărit. Este într-o formă excelentă”

Galerie Foto

David Popovici a ajuns la Paris din postura campionului european en titre la 100 și 200 de metri liber. Românul a cucerit aurul la ambele probe la edițiile din 2022 și 2024, iar acum are șansa să obțină al treilea titlu european consecutiv în fiecare dintre cele două curse.

Presa din Spania consideră că Popovici traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei sale.

Jurnaliștii de la Sport.es au remarcat inclusiv rezultatul obținut de român în acest sezon la Roma, unde a stabilit cea mai bună performanță mondială a anului în proba de 200 de metri liber.

Un alt înotător care merită urmărit este David Popovici, care vine la această competiție într-o formă excelentă, poate cea mai bună de la explozia sa din 2022, când avea doar 17 ani.

La Paris, el își propune să câștige pentru a treia oară consecutiv titlul european atât la 100 m liber, cât și la 200 m liber, probă în care vine cu cea mai bună performanță mondială a anului (1:44,48), obținută la reuniunea Sette Colli de la Roma”, au notat ibericii.

David Popovici, văzut drept favorit la două medalii de aur

Și specialiștii de la SwimSwam au ajuns la o concluzie similară. Jurnaliștii și statisticienii publicației de profil îl consideră pe David Popovici principalul favorit atât la 100 de metri liber, cât și la 200 de metri liber.

În analiza realizată înaintea Campionatelor Europene, experții au remarcat forma excelentă a românului și au susținut că lupta pentru aur la 200 de metri liber ar putea să fie una fără prea multe necunoscute.

Va exista o cursă în proba de 200 m liber, dar aproape sigur nu va fi pentru aur. De ce? Popovici pare că va apărea la competițiile continentale în cea mai bună formă a sa.

Fiind cel mai rapid om din Europa în acest sezon, pare pregătit să cucerească din nou aurul la Campionatele Europene”, au notat specialiștii de la SwimSwam.

Astfel, presiunea este una importantă pe umerii lui Popovici, însă rezultatele din acest sezon și experiența acumulată la marile competiții îl transformă într-unul dintre cele mai importante nume de la Paris.

Programul lui David Popovici la Campionatele Europene

David Popovici va concura în aceleași două probe în care a impresionat și la Jocurile Olimpice din 2024. Seriile sunt programate dimineața, iar semifinalele și finalele vor avea loc în sesiunea de seară.

La 100 de metri liber, românul va intra în concurs pe 11 august, când sunt programate seriile, de la ora 10:30, și semifinalele, de la ora 19:30. Finala este programată pe 12 august, de la ora 19:30.

La 200 de metri liber, seriile vor avea loc pe 13 august, de la ora 10:30, iar semifinalele sunt programate în aceeași zi, de la ora 19:30. Finala va avea loc pe 14 august, de la ora 19:30.

David Popovici are, astfel, șansa de a scrie o nouă pagină importantă în istoria înotului românesc. După aururile europene din 2022 și 2024, dar și după titlul olimpic cucerit la Paris în 2024, românul revine în capitala Franței cu statutul de mare favorit.

David Popovici transformă înotul în artă! Cele mai tari imagini de până acum din cariera sa

Galerie Foto

Etichete: spania , campionatul european , paris , natatie , inot , david popovici , probe david popovici


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi