Connect with us

Alte Sporturi

David Popovici a spus motivul pentru care nu mai vrea să conducă niciuna dintre cele două maşini primite de la Ion Ţiriac!

(Reporter: Cât de norocoşi suntem că îl avem pe David Popovici?) Eu îmi ridic pălăria în faţa lui Popovici, sau lui domnul Popescu, Ionescu sau Georgescu, domnişoara Ileana sau Mărgărita… care dau doi lei sau doi euro pentru cei mai nevoiaşi. De acolo vine treaba! Dacă a strâns 120.000 de euro este foarte, foarte meritoriu.

Treaba asta ar fi dacă ar mai fi încă un milion de Popovici ca să îi punem lângă el, să facă ceva… atunci am putea să scoatem şi noi nasul afară. Avem nevoie de exemple. Dumnealui a fost un exemplu când a făcut toate recordurile, este un exemplu că a câştigat Jocurile Olimpice, este din toate punctele de vedere.

„A rămas cu picioarele pe pământ”

Eu îl cunosc destul de puţin, dar mi-a fost totdeauna foarte apreciat înăuntrul meu pentru că a făcut ceea ce a făcut şi a rămas totuşi cu picioarele pe pământ. Fiecare cât poate. Sunt unii care pot sute de milioane şi le fac! Că se vede, că nu se vede, este irelevant.

Acum unde se ajunge de la privat până la politic? Nici nu spun stat, spun politic, pentru că politicul face statul. De fapt nu face statul, face politica dumneavoastră pentru că dumneavoastră sunteţi tot statul. Fără dumneavoastră, fără taxele pe care le plătiţi, fără munca dumneavoastră nu ar rezista statul. Este foarte simplu, despre ce vorbim aici?”, a declarat Ion Ţiriac.

David Popovici ajută 11 copii cu nevoi speciale, dintr-un centru de plasament din București. El a mai făcut gesturi similare şi în anii trecuți. În 2022, tânărul înotător a strâns 40.000 de euro pentru Florentina Filipovici. Și-a donat echipamentul și a ajutat-o pe fosta vicecampioană mondială la canotaj să se mute într-o casă nouă alături de cei trei copii ai ei.

În luna septembrie a anului trecut și-a „donat ziua de naștere” pentru a ajuta cinci frați să nu ajungă în stradă.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
192
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide