-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Dinamo, vineri, 20:30, DGS 1
-
Liga 2: Bihor Oradea – Voluntari, vineri, 17:00, DGS 1
Chiar dacă la prima vedere pare de fiecare dată stăpân pe sine și pe emoțiile sale, David Popovici a povestit ce simte înaintea curselor din finale.
David Popovici: „Totul în interiorul meu accelera„
Campionul mondial român a dezvăluit cum eșecurile l-au ajutat mai mult în carieră decât victoriile, dar și cum se transformă, din punct de vedere emoțional, înainte să intre în bazin.
“Ei bine, în primul rând, vorbind despre eșecuri, am învățat mult mai mult din eșecuri decât din victorii. Adică, să câștigi e plăcut. Nu pot să mint în legătură cu asta, dar am învățat atât de multe din eșecuri. Vorbind despre nervi și emoții, ele sunt parte din sport. Nu există cale de a le ocoli. Dacă lupți împotriva lor, ele vor lupta împotriva ta. Însă eu încerc să lucrez cu ele.
Îți voi da un exemplu. Am avut 4 finale olimpice. Înainte de fiecare din aceste finale olimpice, mintea îți țiuie. Mintea mea bâzâia, iar inima bătea foarte tare. Totul în interiorul meu accelera. Totul era foarte tensionat și cred că asta e un lucru bun pentru că înseamnă că îmi pasă și simt cu adevărat că sunt în viață. Acelea sunt momentele în care m-am simțit cel mai viu.
Cred că emoțiile intense și nervii trebuie să fie îmbrățișate. Trebuie să le recunoști, să le accepți și să le primești așa cum primești un prieten în casa ta“, a spus David Popovici la evenimentul de la UiPath.
David Popovici, supărat pe autoritățile din România
Printre altele, David Popovici a vorbit și despre condițiile de la bazinul aflat în complexul Lia Manoliu. Chiar dacă a tras semnale de alarmă în mai multe rânduri, sportivul român este dezamăgit de evoluția lucrărilor până în momentul de față.
„(n.r. despre lucrările de la Lia Manoliu?) Păi tot cu dezamăgire mă găsiți și azi. Din câte știu, nu prea s-au făcut demersuri în legătură cu bazinul Lia Manoliu, cel din interior, care are mare nevoie de renovare.
O să vină iar aerul ăla, în care am reușit totuși să fac performanță, numai că sunt absolut convins că dacă am avea condițiile de top, cum sunt în alte țări și inclusiv în alte orașe, sunt convins că mult mai mulți copii ar avea șansa să concureze.
(n.r. mesaj pentru părinții copiilor din România) Să facă mișcare și, pentru părinți, încurajați-vă copii să facă sport. Mergeți cu ei în parc, la bazin, pe terenuri. Luați-i și plimbați-vă cu bicicleta, pe puținii kilometri de pistă care există în București”, a spus David Popovici.
Etichete: natatie , david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVictor Angelescu a făcut lumină după ce Rapid nu a primit licența pentru cupele europene: ”Am plătit mai mult decât trebuia”
Rapid se luptă în actuala ediție a play-off-ului atât pentru câștigarea titlului, cât și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Craiova – Rapid 1-0! Decebal Rădulescu și Remus Răureanu, verdict după derby-ul din Bănie: ”ADN de echipă mică” / ”A devenit favorita principală pentru câștigarea campionatului”
Echipele de start Universitatea Craiova (3-4-3): L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu –...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAcum s-a aflat! Dennis Man a fost la un pas de a ajunge la o rivală a lui FCSB: ”S-a cerut o sumă infimă”
Edi Iordănescu a pregătit-o pe Pandurii Târgu Jiu în perioada 2014-2016, interval în care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFilipe Coelho, declarație sinceră după victoria cu Rapid: ”Nu eu l-am adus, clubul a decis”
Umilită în runda precedentă în deplasarea de pe terenul lui U Cluj, scor 0-4,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login