
(n.r: L-aţi putea numi un sezon dezastruos dacă nu aţi intra în play-off?) Având în vedere că am ieşit şi din Cupă, da. La FCSB trebuie să ne batem la campionat, clar.
(n.r: E ciudat să vedeţi Arena Naţională goală?) Este ciudat, dar îi înţelegem şi pe ei, cu atâtea rezultate nefavorabile şi atâtea probleme, e normal că ne-au părăsit şi ei”, a declarat Darius Olaru, pentru digisport.ro, după FCSB – Metaloglobus 4-1.
FCSB – Metaloglobus 4-1
FCSB a învins-o, luni seara, pe teren propriu, cu 4-1, pe “lanterna” Metaloglobus, în ultimul meci al etapei a 28-a din Liga 1.
A fost un prim sfert de oră animat pe Arena Naţională, acolo unde Bîrligea a deschis scorul din pasa lui Pantea, în minutul 5, iar oaspeţii au egalat două minute mai târziu, prin lovitura de cap a lui Huiban. În minutul 13 debutantul Ofri Arad a înscris pentru FCSB, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Roş-albaştrii l-au pierdut pe Florin Tănase, accidentat şi înlocuit la jumătatea reprizei, dar au intrat cu avantaj la vestiare după ce Olaru a deviat în gol şutul lui Pantea, din minutul 26.
Imediat după pauză, Bădescu a bifat o mare ocazie în contul lui Metaloglobus, trimiţând în bară, în minutul 47. Ca răspuns, Miculescu şi-a reglat tirul, şutând pe lângă poartă, în minutul 49, pentru ca două minute mai târziu acelaşi jucător să îl dribleze pe Gavrilaş şi să înscrie pentru gazde. Oaspeţii au rămas în zece din minutul 54, când Mike Cestor a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Cisotti a primit de la Lixandru, în minutul 78, şi a închis tabela, iar FCSB s-a impus cu 4-1 şi e pe locul 7, cu 43 de puncte. Metaloglobus rămâne pe ultimul loc, cu 11 puncte.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmă(P) Secretul șoferilor care nu mai aruncă banii – cum să compari ofertele RCA ca un expert
Mulți șoferi plătesc mai mult decât ar trebui pe asigurarea obligatorie, pur și simplu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăRăzvan Lucescu, învins de Simone Inzaghi în Liga Campionilor Asiei. Al Sadd, a treia înfrângere la rând
Echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, Al-Sadd, a fost învinsă de echipa saudită Al-Hilal...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăSzocs și Samara s-au calificat în sferturile probei de dublu la Campionatul European! Programul românilor de azi
Campionatul European individual de tenis de masă 2026 se desfăşoară în Slovenia, la Ljubljana....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmă„Cum devii atât de puternic?” Spaniolul care a scris o carte despre Steaua 86 și trauma Barcelonei: ce l-a fascinat
Victoria Stelei în fața Barcelonei în finala Cupei Campionilor din 1986 continuă să fascineze...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login