-
Media: Fotbal Club, miercuri, 17:30, DGS 1
-
Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1
Așa cum Digi Sport a anunțat, fundașul central bosniac e foarte aproape de o mutare în Giulești, la Rapid, chiar rivala formației la care a jucat sezonul trecut.
Daniel Graovac, acord cu Rapid. Salariu de 10.000 de euro pe lună
Daniel Graovac a ajuns deja la un acord cu Rapid în privința contractului pe care îl va avea în Giulești.
Fundașul central bosniac a avut o întâlnire marți cu Victor Angelescu, președintele Rapidului, și părțile au bătut palma pentru startul colaborării.
Potrivit Fanatik, Daniel Graovac urmează să semneze cu Rapid un contract valabil un sezon, până la 30 iunie 2027, perioadă în care va fi plătit cu 10.000 de euro pe lună.
În contract va exista o clauză de prelungire pentru încă un sezon, care poate fi activată de către club.
Jucătorul Bosniac va avea la Rapid un salariu mai mic decât cel de la FCSB, unde încasa 15.000 de euro pe lună.
Daniel Graovac, al patrulea transfer al verii la Rapid
Rapid a mai transferat trei jucători în această vară: pe Mohammed Kamara, mijlocaș lateral adus liber de contract, după despărțirea de CFR Cluj, pe Vladan Bubanja, mijlocaș defensiv împrumutat cu opțiune de transfer de la Orenburg, și pe Jason Kodor, atacant cumpărat de la Lecce.
Tot la Rapid ar mai putea ajunge în perioada imediat următoare atacantul italian Alessandro Debenedetti, în vârstă de 22 de ani, care aparține de Genoa. Sezonul trecut, a jucat sub formă de împrumut la Virtus Entella, în Serie B, unde a marcat trei goluri în 33 de meciuri.
Daniel Graovac este al treilea jucător pe care FCSB îl lasă liber și care ajunge imediat la Rapid în ultimii ani. Au mai fost în acest scenariu Iulian Cristea, Răzvan Oaidă și Damjan Djokovic și niciunul nu a reușit să convingă în Giulești.
Rapid a început în Austria pregătirile pentru noul sezon
Rapid a plecat luni, 29 iunie, în Austria, unde, până pe 10 iulie, va efectua cantonamentul de vară.
Galerie Foto
Giuleștenii vor disputa în Austria patru partide de pregătire, cu Dinamo Kiev Rapid Viena, FK Kosice și Slovan Liberec.
De la plecarea spre Austria a lipsit un singur jucător al Rapidului, mijlocașul Kader Keita, din cauza situației lui juridice.
Lotul Rapidului deplasat în cantonamentul din Austria:
- Marian Aioani
- Bogdan Ungureanu
- Denis Ciobotariu
- Cristi Ignat
- Jason Kodor
- Răzvan Onea
- Alex Pașcanu
- Robert Sălceanu
- Vladan Bubanja
- Dina Grameni
- Jakub Hromada
- Andrei Șucu
- Borisav Burmaz
- Drilon Hazrollaj
- Timotej Jambor
- Mohammed Kamara
- Claudiu Petrila
- Andrei Borza
- Alexandru Dobre
- Olimpiu Moruțan
- Omar El Sawy
- Rareș Pop
- Cătălin Vulturar
- Eric Tape
- Andrei Niculcea
Etichete: victor angelescu , daniel graovac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSecretul lui Victor Pițurcă: ce alimente nu mănâncă la 70 de ani!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover La 70 de ani,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTatăl lui Lamine Yamal nu va fi în tribune la finala Cupei Mondiale. Motivul îngrijorător din spate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Lamine Yamal și colegii...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAtacantul de 77.000.000 de euro a fost propus la Barcelona!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Barcelona s-a despărțit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPanică în New York înainte de finala Cupei Mondiale. Locuitorii, îndemnați să stea în casă sau să poarte măști
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Oraşul New York a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login