-
SuperLiga: Csikszereda – FC Argeș, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Dinamo, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu este implicat în litigiu pentru că are de recuperat 120.000 de euro, sumă cu care a împrumutat clubul CFR Cluj. Așteaptă să-și primească banii, însă, de la Rapid.
Dan Petrescu și CFR Cluj, litigiu împotriva Rapidului, pentru 120.000 de euro
Motivul? Dan Petrescu a împrumutat-o pe CFR Cluj cu 120.000 de euro pentru ca echipa să poată face deplasarea în Suedia pentru meciul cu Hacken din preliminariile Conference League pierdut 2-7, iar ardelenii l-au asigurat că-și va primi banii, dar nu direct de la CFR, ci de la Rapid.
Rapid trebuie să-i plătească CFR-ului suma de 120.000 de euro pentru transferul lui Kader Keita, iar ardelenii i-au anunțat pe bucureșteni să trimită banii direct în contul lui Dan Petrescu, scrie Golazo.
Plata a întârziat, însă, să apară, deși trebuia făcută până pe 31 august, astfel că Dan Petrescu și CFR Cluj, împreună, au deschis un litigiu împotriva Rapidului.
Speța a fost pe masa Camera Naționale de Soluționare a Litigiilor la ședința din 4 decembrie, dar nu s-a decis nimic. A fost acordat un nou termen, pentru 18 decembrie.
”DOSAR NR. 954/CL/2025: FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA & PETRESCU DAN VASILE VS. FOTBAL CLUB RAPID 1923 SA: Acordă termen la data de 18.12.2025”, se arată pe site-ul Comisiei.
Etichete: dan petrescu , kader keita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
5 nume de antrenori pentru FCSB
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză uriașă în cazul lui Vali Crețu! Gigi Becali: ”Ordinul meu! 100%”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără precedent! Gigi Becali l-a ”desființat”: ”Tu vrei să-mi distrugi clubul? Adio! A demonstrat obrăznicia lui”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHorațiu Moldovan l-a învins la ultima fază pe Ianis Hagi. ”Nebunie” în Turcia
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă5 nume de antrenori pentru FCSB
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login