-
SuperLiga: Oțelul – Rapid, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
La Liga: Real Madrid – Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
Anastasia Potapova (23 de ani, 32 WTA) s-a despărțit de Alexander Shevchenko (24 de ani, 82 ATP). Cei doi sportivi și-au anunțat public dragostea în 2022, pentru ca un an mai târziu, decembrie 2023, să urmeze și nunta.
Anastasia Potapova, primele declarații după despărțirea de Alexander Shevchenko. ”E ca un serial TV”
Galerie Foto
Acum, totul s-a terminat. Într-un interviu acordat portalului rus de tenis Bolshe, Anastasia a vorbit deschis despre sfârșitul relației ei cu Alexander.
”Am avut probleme. Unele cupluri pot rezolva aceste probleme, altele nu.
Din păcate, am fost printre cei care nu au putut”, a spus Potapova.
Despărțirea dintre cei doi a avut loc în septembrie anul trecut, după US Open. Cele două vedete din tenis chiar și-au șters pozele cu celălalt de pe Instagram! Cu toate acestea, Potapova nu simte nicio ură față de fostul ei partener de viață.
”Îi doresc numai bine, pentru că asta este tot ce merită. (…) Și pentru carieră, pentru că este foarte talentat.
Am părinți incredibili care mă înțeleg așa cum sunt. (…) Ei nu îmi judecă niciodată deciziile: ‘Nunta? Bine, este o nuntă. Divorţ? Trist, (…) dar cu ce te putem ajuta?”, a mai spus jucătoarea de tenis.
Cu toate acestea, ultima perioadă, nu a fost ușoară pentru ea. Mai ales că Potapova a continuat să joace turnee.
”Oamenii veneau la mine și mă întrebau: ‘Deci v-ați despărțit?’ – În timpul turneelor, în afara turneelor. (…) Oamenii sunt curioși. Este ca un serial TV pentru ei”, a mai spus Potapova.
În ciuda dramei private, Potapova pare a se descurca bine pe teren. La Australian Open, a ajuns în turul doi, dar a fost eliminată în cele din urmă de Anastasia Pavlyuchenko.
Rusoaica a strălucit și la Linz Open, care se desfășoară în prezent, în Austria: a câștigat primele două meciuri și o va înfrunta în sferturi pe Karolina Muchova.
Etichete: anastasia potapova , anastasia potapova wta , alexander shevchenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe nebunie: la intrarea în prelungiri, echipa lui Ianis Hagi era condusă cu 0-2, apoi s-au mai marcat TREI goluri
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDigi Sport a primit două premii la gala Asociației Presei Sportive
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA semnat! ”U” Cluj a făcut anunțul
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMario Tudose a făcut un apel, după FC Argeș – Universitatea Craiova! Ce a spus despre adversari
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login