Connect with us

Alte Sporturi

Costel Gâlcă, scos din minți de arbitraj după meciul cu CFR: ”Cred că e nedrept”

După finalul meciului din Bănie, clujenii antrenați de Dan Petrescu ocupă primul loc în campionat, cu 31 de puncte. Pe de altă parte, oltenii sunt pe locul trei, cu 28 de puncte.

Costel Gâlcă, supărat la finalul meciului

La finalul partidei, tehnicianul oltenilor, Constantin Gâlcă, s-a declarat nemulțumit de arbitraj și crede că primul gol pe care oltenii l-au încasat nu a fost unul meritat pentru CFR.

“A fost un meci cum mă aşteptam să fie, închis. Au dat golul prea repede, dar cred că nedrept, la faza premergătoare golului n-a fost corner. Am încercat să desfacem echipa adversă, dar am ajuns foarte puţin la poartă.

”Lipsește golul”

Ştiam că va fi greu, dar tot am sperat că putem să marcăm şi chiar să întoarcem rezultatul. Lipseşte golul, în general noi încercăm, pasăm, ne apropiem de poartă, dar intervine şi calitatea individuală. Ţine de fiecare jucător ce decizii ia.

Avem meciuri de jucat şi trebuie să mergem să câştigăm, să ne revenim. E greu fără Mitriţă, e jucător important, dar nu avem nicio scuză, trebuia să găsim soluţiile în echipă”, a declarat tehnicianul oltenilor, la flash-interviu.


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi