Adrian Mutu este noul antrenor al Petrolului şi Briliantul va avea un salariu lunar de 12.000 de euro. În înţelegerea dintre cele două părţi apare însă şi o clauză importantă.
Conform fanatik.ro, Adrian Mutu va încasa nu mai puţin de 500.000 de euro dacă îi va fi reziliat contractul înainte de final. Cele două părţi au semnat pentru un an şi jumătate.
Clauză de 500.000 de euro în contractul lui Adi Mutu cu Petrolul
Clauza este valabilă şi în situaţia în care Adi Mutu va dori să rupă contractul înainte de vara lui 2026. Şi fostul internaţional va fi bun de plată tot 500.000 de euro.
Petrolul a terminat anul 2024 pe ultima poziţie care duce în play-off. Dacă echipa va rămâne între primele şase şi la finalul stagiunii, Adi Mutu va primi o primă de 30.000 de euro.
Adrian Mutu, prima reacţie după ce a fost prezentat oficial la Petrolul
Mutu l-a înlocuit pe cunoscutul Mehmet Topal, care a demisionat de la formaţia prahoveană în ciuda victoriei cu 2-1 cu Unirea Slobozia din ultima etapă a anului.
Topal a lăsat-o pe Petrolul pe loc de play-off. „Lupii galbeni” se află la sfârşitul anului pe locul 6 în Liga 1, cu 31 de puncte. Lupta pentru play-off este una acerbă, având în vedere că echipa aflată pe locul 7, Sepsi, e la un punct de Petrolul, iar formaţia clasată pe locul 8, Rapid, e la două puncte de echipa prahoveană.
„Sunt mulţumit că am ales Petrolul Ploieşti! Am făcut-o fiindcă eu cred în echipă şi chiar dacă sunt unele probleme, băieţii au demonstrat pe teren că au un spirit foarte bun.
După opt luni de zile, m-am săturat să stau acasă şi am chef foarte mare să antrenez! Am o dorinţă extrem de puternică… Mi-am încărcat bateriile, m-am liniştit, a fost o perioadă grea din punct de vedere sentimental, după decesul mamei.
Sunt pregătit să intru în pâine. Nu contează că sunt în vacanţă, o întrerup! Mă voi prezenta pe 3 ianuarie 2025 la echipă, în Antalya.
Am venit, în primul rând, să ajut Petrolul, aici nu este vorba despre bani. Am venit fiindcă respect acest club, oraşul şi galeria «lupilor galbeni». Tradiţia şi istoria Petrolului ne obligă pe toţi şi sunt mai importante decât banii”, a declarat Adrian Mutu pentru sursa citată anterior.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a spus Marius Baciu despre oferte, după ce s-a scris că e dorit în străinătate: „Bineînţeles că vom spune DA”
După ce în ultimele zile au apărut informaţii că Marius Baciu e dorit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRusul Batrakov a marcat în Galatasaray – Barcelona şi a intrat în istorie: de 15 ani nu s-a mai întâmplat asta
Galatasaray a primit vizita Barcelonei, în etapa a doua a grupei de Champions League....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSituaţie bizară la Interul lui Cristi Chivu! Calhanoglu a ajuns în rol de fundaş central şi a comis penalty!
Club Brugge a deschis scorul, în minutul 30 al meciului pe care îl dispută...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Brugge 1-3 şi Galatasaray – Barcelona 1-4 se joacă ACUM. Probleme pentru Chivu în Champions League
A doua etapă din UEFA Champions League a început în această seară, nouă partide...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login