Universitatea Craiova este la un pas de faza principală a Europa League. Campioana României s-a calificat în play-off după ce a învins-o pe KuPS, scor general 3-2, și o va întâlni pe Ararat-Armenia.
Manșa tur contra armenilor este programată joi, 20 august, în Bănie, iar returul va avea loc pe 27 august, în Armenia.

Ce afaceri deține Samvel Karapetyan. Miliardarul armean a fost arestat anul trecut
Ararat-Armenia este campioana en-titre a Armeniei. Clubul din Erevan este deținut de omul de afaceri Samvel Karapetyan, care are o avere de 4,1 miliarde de dolari, potrivit Forbes.
Miliardarul în vârstă de 60 de ani s-a mutat în Rusia în anii ’90 și deține Tashir Holding, un conglomerat care se concentrează în principal pe dezvoltarea de proprietăți imobiliare comerciale, construcții, retail și energie.
Compania lui Karapetyan a cunoscut o creștere datorită colaborării cu marile corporații rusești, printre care și Gazprom. Firma armeanului deține și contracte cu statul pentru iluminarea străzilor centrale din Moscova.
Patronul celor de la Ararat a investit masiv în sectorul comercial și energetic, construind centre comerciale și achiziționând o companie de energie electrică, dar și una dintre cele mai mari centrale din Armenia.

În luna iunie a anului trecut, Karapetyan a intrat în centrul unei controverse uriașe în Armenia. Miliardarul a fost arestat după ce a contestat guvernul pentru atacurile acestuia asupra Bisericii Apostolice Armene.
De atunci, autoritățile au pus presiune pe afacerile acestuia, de la percheziții și tentative de naționalizare a rețelei energetice controlate de acesta până la închiderea restaurantelor sale de pizza din motive de siguranță.
Karapetyan a contestat la un tribunal internațional tentativa de naționalizare a companiei ENA și a câștigat procesul, autoritățile fiind obligate să respecte decizia judecătorilor.
De asemenea, omul de afaceri a dat în judecată mai mulți oficiali guvernamentali pentru defăimare și a cerut despăgubiri de până la 9.000.000 de dolari.
Activitatea politică a lui Karapetyan și legăturile cu Rusia
Arestarea lui Karapetyan a amplificat tensiunile dintre Armenia și Rusia, Moscova criticând dur acțiunile autorităților armene și oferindu-i sprijin miliardarului.
În prezent, Karapetyan este arestat la domiciliu. În acest an, miliardarul armean a fost numit lider al partidului ”Armenia Puternică”, o nouă forță de opozție pro-rusă.

Ce avere are Mihai Rotaru
Miliardarul armean este de peste 13 ori mai bogat decât Mihai Rotaru, acționarul Universității Craiova, a cărui avere este estimată la cel puțin 300 de milioane de euro.
Omul de afaceri a investit masiv în domenii precum agricultura, energia și sectorul imobiliar, însă recent a spus că a renunțat la agricultură.
„Am vândut agricultura acum trei ani de zile. Am vândut-o într-un moment bun de vânzare, că acum prețurile nu mai sunt aceleași. Eu funcționez ca un fond de investiții. Intru într-un anumit domeniu, investesc acolo și după o perioadă ies. De obicei după o perioadă lungă. Adică nu intru și ies după un an.

Ies după 10 ani, 15 ani, 20 de ani. Poate din energie o să ies peste doi-trei ani, asta înseamnă că am energie deja de 20 de ani. Dar nu mă cramponez într-un business. Și mai am vreo două domenii în care investesc, dar le țin pentru mine. Întotdeauna am avut cel puțin trei domenii în care am investit”, a declarat Rotaru, potrivit Fanatik.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB – Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!
FCSB – Oțelul Galați, de la 21:30, LIVE SCORE, pe iAMsport.ro După trei săptămâni...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIonuț Chirilă cere naționala U21 și pune presiune pe FRF: ”Ce ar trebui să mai fac? Să câștig ceva pe Marte?”
Tehnicianul susține că poate construi o generație capabilă să ajute ulterior și prima reprezentativă....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDecizie de ultimă oră în cazul Reghecampf! Ce se întâmplă înainte de FCSB – Oțelul
Decizia are la bază un raport al Departamentului Juridic al Federației, însă nu închide...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăProtest fără precedent la echipa lui Andrei Rațiu! Meciul cu Bilbao, suspendat definitiv după scene incredibile
Fanii au protestat astfel față de Raul Martin Presa, proprietarul și președintele clubului, din...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login