Connect with us

Alte Sporturi

Cine este jucătorul străin care s-a speriat de Gigi Becali și nu a mai semnat cu FCSB!

Florin Tănase i-a transmis lui Gigi Becali că impresarul îi va găsi o echipă până în data de 16 iunie. Astfel, şansele să revină la FCSB par mici în acest moment.

”Am vorbit astăzi cu el, i-am spus că dacă vine cu noi în pregătire bine, dacă nu, nu mai contează. El a zis că până în data de 16 impresarul lui îi găsește ceva.

Pe data de 17-18 trebuie să fii, să vii în Olanda. Te duci în Olanda și până pe data de 4 iulie nu facem contractul. Îți dau posibilitatea să te antrenezei cu noi și să fii liber de contract.

Nu trebuie neapărat să fie titular. Noi ce aducem acum, aducem dubluri, ca să facem față în campionat și cupele europene.

Sunt negocieri, dar oamenii au început să ceară bani, dacă au văzut că vreau să fac echipă puternică”, a spus Gigi Becali pentru sursa citată.

”Tănase cred că e al șaselea transfer. Marți cred că vine în țară. După părerea mea, 90% putem să-l trecem la FCSB. Nu mai, ce discuție să fie cu el. Tănase mi-a zis că nu negociază nimic, vine la FCSB, să-i dau ce bani vreau eu. Tănase a făcut bani”, declara anterior Gigi Becali la fanatik.ro.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi