-
Champions League: Barcelona – Olympiacos, marți, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Arsenal – Atletico, marți, 22:00, DGS 1
Singurul gol al meciului a fost marcat de Radu (77). În urma acestui rezultat, ”Lupii Galbeni” au ajuns la două victorii la rând și ocupă locul 13, cu 12 puncte. De partea cealaltă, CFR se află pe 11, cu 13 puncte.
Kurt Zouma, după Petrolul – CFR Cluj 1-0: ”Vreau să câștigăm titlul”
În ciuda eșecului și a situației dificile pe care o traversează formația din Gruia, Kurt Zouma, aflat la primul său meci ca titular în SuperLigă, a transmis clar că țintește titlul de campion în România.
- CFR Cluj e la 3 puncte de locul 15, care duce direct în Liga 2, și la 15 în urma liderului FC Botoșani.
”Nu putem să spunem că a fost vorba doar despre defensivă (n.r.- la golurile primite în acest sezon), ci despre toată echipa. Azi am luat gol dintr-o deviere, n-aveam ce să facem. Am vrut să câștigăm, nu am putut. Cred că echipa trebuie să se concentreze pentru următorul meci.
Nu am avut rezultatele dorite, dar mai e mult de jucat, trebuie să țintim sus, cu calitatea pe care o avem, cred că vom reuși. Sunt 100%. E un campionat bun, sunt meciuri dificile, nu e ușor. Vreau să câștigăm titlul, de asta sunt aici. Sper să începem să câștigăm meciuri”, a declarat Zouma, la flash-interviu.
Francezul are un CV impresionant, cu trofeul UEFA Champions League și două titluri în Premier League, printre altele, în palmares. De asemenea, a cucerit Conference League și a adunat 11 selecții și un gol la reprezentativa ”Cocoșului Galic”. Sandra Zouma, soția și impresara jucătorului, a intermediat negocierile dintre apărător și CFR Cluj.
Galerie Foto
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO Rezumat Petrolul – CFR Cluj 1-0
Clasamentul SuperLigii
![]()
Etichete: petrolul cfr cluj , kurt zouma , jucator cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăCorvinul – Dinamo LIVE TEXT (21:30). Neînvinsă acasă, Corvinul vrea să dea lovitura cu liderul din Liga 1. Echipele probabile
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Corvinul Hundedoara are un...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăTransferul gândit de Gigi Becali a dat două goluri. Mihai Stoica: „Aș vrea să-l văd la alt gen de echipă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Unul dintre transferurile gândite...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăLando Norris a semnat! Campionul Mondial a ales echipa pentru care va pilota până în 2031
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Campionul Mondial, Lando Norris,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Este profund ridicol!” Istvan Kovacs, din nou în centrul unui scandal, deși a luat decizia corectă!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Arbitrul român, Istvan Kovacs,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login