-
Media: Fotbal European, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
WTA Berlin: Linda Noskova – Alexandra Eala, 15:00, DGS 1
Echipa antrenată de Mauricio Pochettino a reușit să își asigure prezența în primă rundă eliminatorie după un meci în care au marcat Burgess (11′ autogol) și Freeman (43′ autogol).
SUA, calificată în șaisprezecimile de la Cupa Mondială 2026. Ar putea da tocmai peste Iran
Americanii au ajuns la șase puncte și nu mai pot termina mai jos de locul doi în grupa din care mai fac parte Turcia și Paraguay, care au meci direct sâmbătă dimineață.
Dacă va câștiga Grupa D, SUA va juca împotriva unei echipe care termină pe locul al treilea într-o altă grupă.
În cazul în care termină pe locul doi, SUA va întâlni echipa națională care termină și ea pe doi, dar în Grupa G. Momentan, această echipă este chiar Iran!
Așadar, ar putea deveni realitate un scenariu în care două țări aflate până nu de mult în conflict militar să fie adversare la Cupa Mondială. Amintim că SUA și Iran au semnat un acord inițial de pace în cursul zilei de joi.
Iran a făcut 2-2 cu Noua Zeelandă în prima etapă și mai trebuie să joace cu Belgia, respectiv Egipt.
Clasamentul din Grupa D la Cupa Mondială 2026
Programul meciurilor rămase de jucat în Grupa D la Cupa Mondială 2026
- Turcia vs Paraguay, 20 iunie, ora 06:00 – Santa Clara (San Francisco), SUA
- Turcia vs SUA, 26 iunie, ora 05:00 – Los Angeles, SUA
- Paraguay vs Australia, 26 iunie, ora 05:00 – Santa Clara (San Francisco), SUA
Lot SUA la Cupa Mondială 2026
- Portari: Chris Brady (Chicago Fire), Matt Freese (New York City FC), Matt Turner (New England Revolution)
- Fundași: Max Arfsten (Columbus Crew), Sergino Dest (PSV), Alex Freeman (Villarreal), Mark McKenzie (Toulouse), Tim Ream (New England Revolution), Chris Richards (Crystal Palace), Antonee Robinson (Fulham), Miles Robinson (FC Cincinnati), Joe Scally (Borussia Monchengladbach), Auston Trusty (Celtic)
- Mijlocași: Tyler Adams (Bournemouth), Sebastian Berhalter (Vancouver Whitecaps), Weston McKennie (Juventus), Giovanni Reyna (Borussia Monchengladbach), Cristian Roldan (Seattle Sounders), Malik Tillman (Bayer Leverkusen)
- Atacanți: Folarin Balogun (Monaco), Ricardo Pepi (PSV), Christian Pulisic (Milan), Timothy Weah (Marseille), Haji Wright (Coventry City), Alejandro Zendejas (Club America)
- Selecționer: Mauricio Pochettino
Etichete: cupa mondiala , sua , australia , statele unite ale americii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 29 de secunde în urmăDaniel Bîrligea a revenit pe teren: meci ”nebun” în Italia
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Croitoru a găsit vinovatul, după Dinamo – FC Botoșani 2-0 + Reacția după ce a fost înjurat de fani
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăExperții Digi Sport au dat verdictul, după Dinamo – Botoșani: ce au spus despre penalty-ul comis de Anestis
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAndrei Mărginean l-a contrazis pe Anestis, după Dinamo – FC Botoșani: ”Am simțit un pumn în ureche!”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login