Iată ce plan avea Neluțu Varga cu Daniel Bîrligea, înainte de transferul la FCSB! Noul atacant din lotul echipei lui Gigi Becali a dezvăluit totul.
Bîrligea a ajuns la FCSB în această perioadă de mercato. Gigi Becali a plătit peste 2 milioane de euro pentru serviciile sale, iar CFR Cluj și-a păstrat și procente dintr-un viitor transfer al atacantului.
Ce plan avea Neluțu Varga cu Daniel Bîrligea, înainte de transferul la FCSB!
Neluțu Varga, patronul de la CFR Cluj, și-a dorit să îl vândă pe Bîrligea în străinătate, după cum a dezvăluit chiar noul atacant de la FCSB.
Totuși, potrivit lui Daniel Bîrligea, nu s-au „găsit acorduri” pentru o eventuală mutare, astfel că Neluțu Varga a acceptat oferta lui Gigi Becali, iar atacantul a ajuns la FCSB.
„Planurile CFR-ului erau să mă vândă afară, în Europa, doar că nu s-au găsit acordurile.
(n.r. despre transferul la FCSB) În primul rând au fost mai decişi, m-au sunat mai repede, au fost foarte rapizi, mi-au spus ”Te vrem” şi nu s-au lungit, au fost direcţi, scurt şi la obiect. Am venit aici pentru suporteri, pentru climat, pentru că tot clubul e foarte important şi organizat şi, cu siguranţă, şi pt Europa”, a spus Daniel Bîrligea, potrivit orangesport.ro.
De asemenea, Daniel Bîrligea a mai declarat că speră să facă un sezon bun în tricoul FCSB-ului.
„Eu am încredere în mine, ştiu ceea ce pot şi cred că aici pot să fac mult mbeai bine decât ceea ce am făcut la CFR pentru că e o echipă munceşte foarte mult pe faza ofensivă şi cred că mă poate ajuta mult mai mult să mă dezvolt, să am am mai multe ocazii să creez mai mult”, a mai spus atacantul.
Bănel Nicoliță, pariu nebun după transferul lui Bîrligea la FCSB
Bănel Nicoliţă a făcut un pariu nebun după transferul lui Bîrligea la FCSB. Bănel crede că noul atacant al campionaei României poate ajunge să valoreze cel puţin 10 milioane de euro în doi ani.
Bănel Nicoliţă a mai spus că s-a interesat despre Bîrligea şi e de părere că acesta era numărul 9 de care echipa lui Gigi Becali avea nevoie.
„Mă bucur că Bîrligea a ales să vină la FCSB, fiind și brăilean de-ai mei. FCSB avea nevoie de un număr nouă precum e el. FCSB nu avea număr nouă, nici Tănase, nici Băluță, nici Miculescu nu erau atacanți. Eu cred că Bîrligea va face furori în roș-albastru, e un atacant foarte bun și sper să valoreze cel puțin 10 milioane de euro în doi ani.
Am luat și eu multe informații despre el. E un băiat bun, care a plecat de jos, cu multe probleme și a ajuns sus doar prin muncă”, a spus Bănel Nicoliţă.
Citește și:

Alte Sporturi
5 nume de antrenori pentru FCSB
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză uriașă în cazul lui Vali Crețu! Gigi Becali: ”Ordinul meu! 100%”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără precedent! Gigi Becali l-a ”desființat”: ”Tu vrei să-mi distrugi clubul? Adio! A demonstrat obrăznicia lui”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHorațiu Moldovan l-a învins la ultima fază pe Ianis Hagi. ”Nebunie” în Turcia
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă5 nume de antrenori pentru FCSB
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login