Connect with us

Alte Sporturi

Ce a spus Gică Hagi, după ce Farul a pierdut la scor de neprezentare cu CFR Cluj

  • admin

  • Liga 2: Steaua – FCU Craiova, luni, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – UTA, duminică, 21:30, DGS 1

În urma acestui rezultat, constănțenii au rămas pe locul 9, cu 8 puncte, și nu dau semne că se vor putea bate la titlu în acest sezon. 

Gică Hagi, discurs resemnat după Farul – CFR Cluj 0-3

La flash-interviul de după meci, Gică Hagi (59 de ani) a avut un discurs surprinzător de calm, dar în același timp critic la adresa elevilor săi, pe care nu i-a putut recunoaște în această seară. 

“Fotbalul e făcut din mici detalii, trebuie să știi să controlezi fazele, intensitatea jocului. N-am fost noi. Am început bine, ne-au dat mingea, trebuia s-o plimbăm mult mai bine.

Am avut o ocazie foarte mare, dar o singură dată. Știam că fotbalul e făcut din mici detalii. Ușor-ușor, s-a pierdut din limpezime, după ce ei au deschis scorul. La final e 0-3, am luat o bătaie care ne doare și trebuie să reflectăm și să schimbăm multe lucruri.

Era bine să câștigăm, să avem încredere înainte de pauză, dar acum trebuie să găsim soluții, asta e sigur. Nu poate fi nimic care să mă mulțumească azi. Poate cum am început, dar…

Defensiv s-a dorit, s-a alergat, s-a încercat, ofensiv cred că am produs prea puțin și am fost prea previzibili, cu piciorul înghețat e greu să joci. O echipă ca CFR, când îți dă un gol, e clar că e dificil după. Va fi un an greu”, a declarat Hagi. 

VIDEO cu rezumatul meciului Farul – CFR Cluj 0-3: 

Etichete: gica hagi , gheorghe hagi , farul – cfr cluj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi