-
Europa League: Athletic Bilbao – Manchester United, joi, 22:00, DGS 1
-
Europa League: Tottenham – Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 2
- Partida dintre cele două formații este programată pe 5 mai (luni), de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Cătălin Cîrjan, înainte de a evolua în fața ”roș-albaștrilor”, a vorbit pentru Digi Sport despre emoțiile care l-au încercat după ce a aflat că a fost desemnat în premieră căpitan la Dinamo (în eșecul suferit de ”Câini”, scor 0-2, în fața Universității Craiova, în etapa a 5-a din play-off).
Cătălin Cîrjan: ”Nu m-aș fi gândit că voi deveni căpitanul lui Dinamo la începutul sezonului”
Cătălin Cîrjan a mărturisit că a fost foarte emoționat după ce a aflat de la antrenorul Zeljko Kopic (47 de ani) că va fi în premieră căpitanul lui Dinamo. De altfel, acesta a recunoscut că nu s-a putut odihni prea bine după aflarea veștii.
”E o mândrie, e ceva incredibil ca la 22 de ani să fiu căpitan la Dinamo. Visam de când eram mic la acest lucru. E un moment de mândrie pentru mine și familia mea. Nu m-aș fi gândit la asta la început (n.r să fiu căpitanul lui Dinamo). Când am aflat că sunt căpitan n-am putut să dorm, am avut 2-3 seri în care n am putut dormi”, a spus Cîrjan, într-un interviu exclusiv acordat Digi Sport.
Cătălin Cîrjan a fost adus de Dinamo liber de contract în vară, după ce mijlocașul s-a despărțit de Arsenal. Cîrjan a fost un om de bază al formației din Ștefan cel Mare încă de la începutul stagiunii (a marcat opt goluri și a oferit două assist-uri în 38 de meciuri).
Clasament play-off SuperLiga
VIDEO Rezumat Dinamo – FCSB, scor 1-2. Meciul tur din play-off
Etichete: dinamo , derby , fcsb , catalin cirjan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăAndrei Nicolescu l-a atacat și pe Mircea Rednic după scandalul de la Sepsi – Dinamo: ”Eu n-am mai prins ciolanul, l-au prins alții”
La finalul partidei de vineri seara, Nicolescu a criticat condițiile de protocol oferite de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmă”Nu mă așteptam să reacționeze chiar așa!”. Fotbalistul Rapidului a recunoscut că l-a surprins ieșirea nervoasă a lui Pancu
Fotbalistul giuleștenilor afirmă că știa încă din perioada în care Pancu era jucător că...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăVerstappen nu le-a lăsat vreo șansă rivalilor în Singapore. Antonelli, pe locul 3
Dacă întrecerea Sprint a avut parte de ploaie, pentru cursa cea mare, înaintea startului,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăIoan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Ioan Andone a preluat banca tehnică a lui Dinamo în mai 2016, la începutul...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login