Tenismanul american Ben Shelton a câştigat Openul Canadei, în finala căruia l-a învins în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-4, 7-6 (7/3), pe rusul Karen Hacianov, joi la Toronto, trecându-şi cu această ocazie în palmares primul titlu ATP Masters 1.000.
Shelton, numărul 7 mondial, s-a impus după două ore şi 48 de minute de joc în faţa lui Hacianov (locul 16 ATP), vicecampionul olimpic de la Tokyo, care a cucerit un titlu la această categorie în 2018, la Paris-Bercy.
Ben Shelton este noul campion de la ATP Masters 1000 de la Toronto
La 22 ani, Ben Shelton a devenit cel mai tânăr jucător american care se impune într-un turneu de acest nivel, după Andy Roddick, învingător la Miami în 2004, la vârsta de 21 de ani, conform ATP Tour.
Acesta trofeu, al treilea titlu cucerit de Shelton în cariera sa, după cele cele de la Tokyo (2023) şi Houston (2024), îi sporeşte şansele americanului de calificare la Turneul Campionilor, competiţia de final de sezon din circuitul ATP (9-16 noiembrie).

Ben Shelton va urca începând de luni pe locul 6 mondial, cea mai bună clasare din cariera sa, urmând să abordeze cu multă încredere turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (SUA), care va debuta joi şi, mai ales, ultimul Grand Slam al sezonului, US Open, programat între 24 august şi 7 septembrie la Flushing Meadows (New York).

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăJose Mourinho și-a strigat nemulțumirea, înainte de El Clasico: ”E o minciună!”
Real Madrid a obținut o victorie categorică în fața celor de la RB Leipzig,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăTitularul pierdut de Daniel Pancu pentru derby-ul FCSB – Rapid!
Rapid se va duela cu FCSB, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăA intrat în ultimele luni de contract cu Dinamo și a recunoscut: ”Până acum nu am ajuns la o înțelegere”
Alberto Soro (27 de ani) se află la Dinamo încă din vara anului 2024,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăGigi Becali a făcut anunțul final despre Denis Drăguș, înainte de FCSB – Rapid
Denis Drăguș (27 de ani) a lipsit de la meciurile FCSB-ului din ultima lună...
De admin

You must be logged in to post a comment Login