După ce nu a reușit să se impună ca titular la Tottenham, Radu Drăgușin ar putea să primească o nouă oportunitate în Italia, campionat în care și-a făcut un nume.
Fotbalistul a revenit pe gazon după ce a fost accidentat, iar acum mai multe cluburi sunt interesate de serviciile sale și au luat legătura cu oficialii londonezi.

Florin Manea negociază transferul lui Radu Drăgușin
În ultimele zile, presa din Italia a tot vorbit despre posibila revenire în Italia a fundașului român. Florin Manea a confirmat faptul că jucătorul este dorit de AS Roma, iar el este la Londra pentru a negocia situația sa.
De asemenea, impresarul fotbalistului a menționat și că mai este încă o echipă interesată de serviciile lui Radu Drăgușin.

”Suma este mult mai mare decât cea de 15 milioane de euro. (n.r. dacă se poate face transferul definitiv în această iarnă) Totul este posibil. Sunt la Londra, suntem în negocieri.
Nu este vorba despre Fiorentina, știu că AS Roma și-a manifestat dorința către Tottenham. Mai este un club, nu vi-l pot zice, dar nu din Italia.
Prima dată, Roma s-a interesat, eu n-am vorbit direct cu cei de acolo. Am auzit că ar fi trimis ceva către club.
Trebuie să se înțeleagă mai întâi cu Tottenham, apoi o să vorbesc și eu cu ei. Așteptăm, suntem aici și vom vedea în zilele următoare”, a spus Florin Manea pentru Digi Sport.
Presa italiană anunțase interesul celor de la Roma
Jurnaliștii italieni au scris încă de la începutul anului 2026 că Radu Drăgușin este o opțiune pentru AS Roma.
”Pe lista Romei se află și Radu Dragușin, fost fundaș la Juventus, Sampdoria, Salernitana și Genoa, acum la Tottenham. Fundașul central român, puternic cu capul și în marcaj, tocmai s-a întors după o pauză de 11 luni din cauza unei leziuni la ligamentul încrucișat la genunchiul drept și ar putea găsi din nou un loc în Serie A”, au scris cei de la Gazzetta Dello Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăPortughezii nu s-au abținut și au făcut toate calculele, după amenda infimă primită de Cristiano Ronaldo
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăMbappe a primit trofeul pentru cel mai bun fotbalist din lume. „Ce notă ți-ai da?” Francezul a răspuns fără ezitare
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăGigi Becali, după Voluntari – FCSB: ”Dă semne că poate să fie jucătorul care a fost”
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăToate camerele au fost pe Drăguș, după ce Stoian a marcat golul victoriei la FCSB! Gestul făcut
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login