
Armand Duplantis, dublu campion olimpic la săritura cu prăjina, a fost ales cel mai bun sportiv european al anului 2025, în celei de-a 68-a ediţii a anchetei organizate de Agenţia Poloneză de Ştiri (PAP), în timp ce înotătorul român David Popovici s-a clasat pe locul 18, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
În ancheta la care au participat 23 de agenţii de presă de pe continent, între care şi AGERPRES, Duplantis a acumulat 184 de puncte, fiind urmat de tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, campion în acest an la Roland Garros şi US Open, şi de ciclistul sloven Tadej Pogacar, care a câştigat Turul Franţei pentru a patra oară.
Armand Duplantis, cel mai bun sportiv european al anului
Duplantis este campionul mondial la săritura cu prăjina şi deţine recordul mondial, cu 6,30 metri.
La anchetă au participat agenţiile de presă AFP (Franţa), AGERPRES (România), ANADOLU AJANSI (Turcia), APA (Austria), ATA (Albania), BELGA (Belgia), BNS (Baltic News Service-Lituania), BTA (Bulgaria), CTK (Cehia), DPA (Germania), EFE (Spania), ELTA (Lituania), FENA (Bosnia-Herţegovina), HINA (Croaţia), LUSA (Portugalia), MTI (Ungaria), NTB (Norvegia), SID (Germania), STA (Slovenia), TANJUG (Serbia), TASR (Slovacia), UKRINFORM (Ucraina) şi PAP (Polonia).
Nu mai puţin de 62 de sportivi (20 de femei şi 42 de bărbaţi) din 22 de discipline sportive, reprezentând 24 de ţări, au primit puncte în anchetă, cei mai mulţi provenind din Norvegia (9), urmată de Spania (6), Franţa (5), Olanda, Italia, Marea Britanie (câte 4) etc.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSora lui Simon Elisor face de toate! Fotbalistă la Marseille, fotomodel și analist
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”De ce eu?”. Mesajul emoționant al lui Kvicha Kvaratskhelia, după ce a aflat că e OUT tot sezonul la PSG
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFinal în procesul pentru înregistrarea mărcii ”FCSB Steaua” de către clubul lui Gigi Becali
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRadu Naum și Florin Negruțiu, împreună la Digi FM în fiecare vineri!
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login