-
La Liga: Real Madrid – Girona, vineri, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Farul, vineri, 19:00, DGS 1
Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde au asistat membrii familiei și apropiați ai fostului selecționer al României.
Valentin Ceaușescu, prezent la parastastul lui Mircea Lucescu
Galerie Foto
Ulterior, apropiații familiei au mers la un restaurant din București unde s-a desfășurat parastasul lui Mircea Lucescu.
Ioan Andone a publicat mai multe fotografii de la parastas. Printre persoanele prezente au fost Gică Hagi, Ionuț Lupescu, Ioan Ovidiu Sabău, Mircea Rednic sau Dorin Mateuț.
”O zi care ne-a îngenuncheat pe toți. O despărțire doar fizică de Mircea Lucescu, pentru că tuturor ne-a schimbat viața în bine la un moment dat. Ne-a oferit atâta căldură și va rămâne mereu parte din spiritul și poveștile noastre.
Mie îmi sfâșie vocea și sufletul plecarea ta…”, a scris Ioan Andone pe contul său de Facebook.
De asemenea, una dintre surprize a fost apariția lui Valentin Ceaușescu (78 de ani).
Absent din viața publică, ”părintele” echipei Steaua care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986 și unul dintre rivalii lui Mircea Lucescu de pe vremea când acesta era antrenor la Dinamo, a venit și el la parastas.
O apariție rară. Ultima dată când singurul fiu rămas în viață al soților Elena și Nicolae Ceaușescu a fost văzut în public a fost în noiembrie 2025, la lansarea filmului lui Ladislau Boloni.
FOTO imagini de la înmormântarea lui Mircea Lucescu
Galerie Foto
Etichete: mircea lucescu , valentin ceausescu , deces mircea lucescu , parastas mircea lucscu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGreu de crezut! S-au calificat în faza principală din Conference League, fără să câștige vreun meci
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPariul pus de antrenorul armeniilor înainte de Ararat-Armenia – Universitatea Craiova
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDecizie finală: Atletico a dat „undă verde” pentru transferul lui Julian Alvarez!
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Mutu i-a propus 3 jucători lui Gică Hagi la naționala României: ”Ar putea să îi cheme”
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin



You must be logged in to post a comment Login