
Andrey Rublev s-a prăbuşit emoţional la Paris. Eliminat marţi de Francisco Cerundolo, scor 7-6, 7-6, în turul al doilea al turneului Masters 1000 de la Paris-Bercy, Andrei Rublev a avut o nouă ieşire nervoasă şi a ajuns să sângereze.
La începutul setului al doilea, jucătorul în vârstă de 27 de ani şi-a lovit genunchiul în mod repetat cu racheta, până când acesta a sângerat.
Andrey Rublev s-a prăbuşit emoţional la Paris
Nu este prima dată când i se întâmplă acest lucru rusului, căruia îi este întotdeauna greu să-şi controleze emoţiile pe teren. El şi-a pierdut cumpătul şi la Roland Garros, când a pierdut în faţa lui Matteo Arnaldi în turul al treilea, sfârşind în lacrimi.
Marţi, Rublev nu doar că şi-a lovit genunchiul cu racheta, el a aruncat şi sticlele şi a răbufnit către un spectator. „Taci naibii din gură„, a strigat el după ce a trimis un forehand direct în fileu pentru a-i oferi adversarului său trei mingi de break în primul set, scrie news.ro.
Descalificat de la turneul ATP 500 de la Dubai, în martie, după o răbufnire la adresa unui arbitru de linie, el a promis să „îşi înveţe lecţia” din această întâmplare pentru a „deveni un jucător şi o persoană mai bună”.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură de proporții: Haaland ”și-a ales următoarea destinație” și se pregătește transferul de 175.000.000 €
Erling Haaland (26 de ani) este o adevărată mașinărie de goluri, motiv pentru care...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe au scris turcii după meciul în care Ianis Hagi a fost schimbat la pauză
Ianis Hagi, care pe 22 octombrie a împlinit 28 de ani, a fost titular...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCu câteva ore înainte de FCSB – Rapid, Gigi Becali a luat o decizie radicală legată de Dinamo
Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că își va schimba strategia de transferuri...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHorațiu Moldovan, avertizat să nu revină în SuperLigă: ”O să ajungi fiul ploii!”
Horațiu Moldovan (28 de ani) ar putea reveni în fotbalul românesc, după ce Universitatea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login