Andrei Raţiu are o repriză de coşmar în meciul dintre AEK Atena şi Rayo Vallecano, din returul sferturilor de finală Conference League. În tur, spaniolii au câştigat cu 3-0 şi au mers în Grecia cu un avantaj liniştitor înaintea duelului contra echipei la care Răzvan Marin e titular. Orice dubiu legat de calificarea în semifinale se putea încheia încă din primele minute ale meciului de la Atena. În minutul 6, Andrei Raţiu a avut o ocazie uriaşă.
De pe partea stângă, de la aproximativ 25 de metri, Palazon a şutat la poartă. Mingea i-a dat bătăi de cap portarului Strakosha, care nu a reuşit să prindă şi a scăpat balonul în faţa sa. Andrei Raţiu, fundaşul lui Rayo a urmărit foarte bine faza.
Andrei Raţiu, repriză de coşmar în AEK Atena – Rayo. Răzvan Marin a transformat penalty-ul comis de fundaş
Aflat în careul mic al celor de la AEK Atena, Raţiu a ajuns la balon, dar nu a reuşit să îl învingă pe Strakosha. Fundaşul român a trimis pe lângă poartă, iar Rayo a ratat şansa de a închide dubla încă din primele minute ale returului. În minutul 13, speranţele lui AEK Atena au renăscut. După o aruncare lungă de la margine, Zini a trimis sub bară, cu un şut din interiorul careului.
Seara a devenit şi mai proastă pentru Andrei Raţiu. În minutul 35, fundaşul român l-a faultat pe Koita în careu, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri. Răzvan Marin a fost cel care şi-a asumat responsabilitatea şi l-a învins pe Batalla un minut mai târziu.

Echipele de start în AEK Atena – Rayo Vallecano
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăLovitura verii: un gigant vrea să-l transfere pe Virgil Van Dijk: „Greu, dar nu imposibil!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Rămasă în această vară...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăRomelu Lukaku a început negocierile pentru transfer, direct de la Campionatul Mondial. La ce echipă e dorit
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Clubul de fotbal Beşiktaş...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe i s-a întâmplat senatoarei din Paraguay, care a avut un derapaj grosolan la adresa lui Kylian Mbappe
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Senatoarea paraguayană Celeste Amarilla,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăModificări importante în programul etapa a 2-a din SuperLiga. Când se va juca Dinamo – Universitatea Craiova
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login