-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Metaloglobus, vineri, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – UTA, vineri, 21:30, DGS 1
În doar șase partide jucate pentru formația asiatică, românul a marcat șapte goluri și a furnizat trei pase decisive.
Aceste cifre, dar și evoluțiile fostului ”Leu din Bănie” i-au impresionat pe microbiștii din China, care l-au desemnat pe Mitriță drept ”jucătorul lunii iulie”.
Alexandru Mitriță, desemnat jucătorul lunii iulie în China
Clubul Zhejiang Professional a anunțat că Alexandru Mitriță a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul chinez în luna iulie.
Astfel, românul a fost pe primul loc în acest clasament și i-a depășit pe toți ceilalți fotbaliști care evoluează în Superliga Chinei.
”Alexandru Mitriță strălucește, câștigând titlul de Jucător al Lunii iulie în Chinese Super League, cu 89 de puncte! A dominat votul presei cu 63 de puncte!”, a scris Zhejiang.
În decursul lunii iulie, Alex Mitriță a înscris trei goluri în două partide și a contribuit din plin la cele două victorii reușite de Zhejiang: 3-1 cu Yunnan Yukun (a reușit 0 ”dublă) și 3-2 cu Wuhan Three Towns (a marcat un gol).
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Mitriță, potrivit Transfermarkt
Alex Mitriță este căsătorit cu Alesia. Împreună au doi copii
Galerie Foto
Etichete: china , alexandru mitrita , zhejiang professional
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăItalia și-a găsit selecționer, după ratarea Cupei Mondiale: contract până în 2030 și salariu de 2.000.000€
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAntrenor portughez la CFR Cluj!
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFRF l-a informat pe Andrei Rațiu
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă ce a realizat cinci transferuri, ”U” Cluj a făcut anunțul
Fotbal: Olanda – Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2 Fotbal: Franța – Irlanda de Nord,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login