
Rapid și-a continuat parcursul fără eșec din acest sezon și s-a impus în fața celor de la UTA Arad, scor 2-0, în primul meci din a opta etapă a SuperLigii, grație golurilor marcate de Ciobotariu și Dobre.
A fost ultimul meci pentru echipa lui Gâlcă înaintea pauzei pentru meciurile echipelor naționale, iar giuleștenii vor avea doi reprezentanți la naționala lui Lucescu: același Dobre, dar și Borza.
Alex Dobre: ”Avem mult de lucru, știm asta”
La finalul victoriei cu UTA, extrema a oferit o serie de declarații, comentând atât jocul din Giulești, cât și revenirea sub tricolor.
”Orice meci e greu, câteodată ne iese, câteodată nu, dar mă bucur că am reușit să obținem victoria. Sunt niște circuite de pasă pe care le lucrăm la antrenamente, mă bucur că am reușit să marchez așa.
Mă bucur din suflet că prin evoluțiile avute a venit convocarea, sper să ne bucurăm împreună de reușite. E o mândrie să îți reprezinți țara, aștept cu entuziam să mă întâlnesc cu băieții și să câștigăm.
Mă bucur că suntem acolo sus, că avem constanță, că nu am pierdut, dar avem mult de lucru, nu ducem două reprize cum ar trebui, știm asta, sperăm să fie un progres meci de meci.
Cu siguranță a fost un progres față de meciul cu Metaloglobus, am pierdut atunci multe mingi, nu era un joc lucrat, acum a fost o îmbunătățire, nu ce ne dorim, dar o îmbunătățire”, a spus Alex Dobre, la final.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăA depăsit greutatea cu 107 grame şi Laurenţiu Reghecampf i-a luat salariu pe două luni şi jumătate! „Foarte drastic”
L-a avut pe Laurenţiu Reghecampf antrenor la FCSB, iar acum povesteşte că tehnicianul dă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPrunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”
O adevărată legendă la Lazio, fiind jucătorul cu cele mai multe apariții pentru club...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristiano Bergodi rupe tăcerea după zvonurile plecării de la U Cluj: ”Am stat trei ore cu el și am discutat deschis”
Speculațiile au apărut după remiza cu FC Argeș, scor 2-2, meci în urma căruia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali pregătește revoluția la FCSB! Finanțatorul anunță 5 transferuri în iarnă: ”Nu mai am încredere în nimeni!”
Finanțatorul roș-albaștrilor vrea să aducă cinci jucători și nu mai dorește ca alte persoane...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login