
„Ai operaţii estetice?” a fost întrebarea la care Mihaela Borcea, ajunsă la 54 de ani, a oferit imediat răspunsul. Fosta soţie a lui Cristi Borcea a dezvăluit cum se menţine în formă.
Mihaela Borcea a fost căsătorită timp de 23 de ani cu Cristi Borcea, în perioada 1988-2011. Cei doi au împreună trei copii, Patrick, şi gemenii Angelo şi Melissa (Vezi galeria foto de la finalul articolului cu Melissa Borcea).
„Ai operaţii estetice?” Ajunsă la 54 de ani, Mihaela Borcea a dat imediat răspunsul
Mihaela Borcea a dezvăluit că nu a apelat la nicio intervenţie estetică, mărturisind că nici nu are de gând să apeleze la astfel de lucruri. Aceasta a transmis că se menţine cu ajutorul tratamentelor pe care le face acasă, tratamente la care apelează încă de pe vremea când deţinea un salon de înfrumuseţare.
De-a lungul timpului, Cristi Borcea a apelat în nenumărate rânduri la intervenţii estetice.
„N-am nicio intervenție estetică chirugicală și momentan nu am de gând. Fac tratamentele acasă, cele pe care le făceam când aveam salon. Acum acolo e o clinică medicală, spațiul e închiriat”, a declarat Mihaela Borcea, conform cancan.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNota primită de Cristi Chivu, după ce Inter a obținut prima victorie în Champions League, în 10 oameni! Italienii: ”S-a văzut”
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăInter – Șahtior Donețk 1-0. Dramatic! Chivu a luat primele trei puncte din UCL în zece oameni
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSpaniolii, fără dubii despre Istvan Kovacs, după Real Madrid – RB Leipzig: numai cuvinte de laudă pentru român
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScandal de proporții: Carrick a venit cu replica, după ce Bruno i-a făcut praf tactica la interviu!
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login