Începutul pauzei competiționale nu a adus liniște în tabăra Petrolului. După meciul disputat în ultima etapă a acestui an, victoria împotriva Unirii Slobozia cu 2-1, antrenorul Mehmet Topal a decis că nu își mai dorește să continue pe banca prahovenilor.
Adrian Mutu, aproape de a reveni în SuperLigă
Vestea i-a luat prin surprindere pe oficialii clubului, care încă nu au acceptat cererea de demisie a tehnicianului turc. Cu toate acestea, conducerea Petrolului este conștientă de ruptura creată între cele două părți, motiv pentru care a început să caute un antrenor care să-i ia locul lui Mehmet Topal.
Claudiu Tudor a vorbit despre situația de la Petrolul și a confirmat negocierile cu Adi Mutu, principalul favorit să preia cârmele echipei aflate pe ultimul loc de play-off.
”(n.r. Este adevărat că ați negociat cu Adrian Mutu?) Da, este adevărat. (n.r. Deci este noul antrenor al echipei?) Nu putem spune asta, încercăm și noi să găsim soluții. Ne-a luat prin surprindere (n.r. Demisia lui Mehmet Topal). Adrian Mutu este un mare fost jucător și, ca antrenor, a făcut treabă bună și la Rapid.
Pe mine acolo m-a impresionat, a avut niște condiții nu tocmai ușoare din punct de vedere al presiunii. Din punctul meu de vedere, Rapidul se aseamănă cu Petrolul ca presiune, ca fani, și reușind acolo, este clar o opțiune pentru Petrolul. Este și iubit la Ploiești fiind fost jucător. Vom vedea zilele următoare.
Ne-am întâlnit astăzi, am discutat, nu ascundem acest lucru, au venit și suporterii, au fost mai multe discuții. Vom analiza azi, mâine, până pe 26 trebuie să luăm o decizie. Trebuie să ne găsim un antrenor, dacă Mehmet nu mai vrea. Eu zic că o găsim un numitor comun. Sunt multe lucruri pe care le-am pus în balanță, sunt mai multe discuții pe care trebuie să le aranjăm. Trebuie să fim clari de la început, să știm ce așteptări avem unii de la alții
Sper, așa cum am zis, ca autoritățile să vină alături de noi. Sperăm cât mai repede. Ne-am dori ca și noi să avem un finanțator, cred că se poate găsi un investitor în Ploiești”, a declarat Claudiu Tudor pentru Digi Sport.
Claudiu Tudor: ”Trebuia să ne spună bărbătește, corect, în față”
Informațiile apărute inițial în presă susțineau faptul că despărțirea dintre Mehmet Topal și Petrolul a avut loc din cauza dorinței antrenorului de a petrece mai mult timp cu familia sa, în Turcia. La scurt timp, tehnnicianul a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care dezmințea aceste lucruri.
Președintele Petrolului a comentat această situație și a declarat că, în acte, echipa este condusă în continuare de tehnicianul turc, dar că, probabil, se va ajunge la o înțelegere pentru a încheia colaborarea.
”Am văzut și noi și am rămas surprinși. El, după meci, s-a dus la echipă și a spus că e decizia lui. Nu a discutat absolut nimic, au fost discuții normale, după înfrângerea de la Cluj, discuții normale despre ce avem de făcut. Chiar ne-a strâns în brațe când a plecat, lucruri normale pe care le discută conducerea cu un antrenor.
Am discutat despre cantonament, ce avem de făcut, astea au fost discuțiile. Chiar și când a venit la noi, a spus că ne iubește, că ne mulțumește, că își cere scuze dacă a greșit față de noi, a dat totul pentru echipă, dar e foarte greu și s-a consumat foarte mult, trebuie să-și ia o pauză.
I-am spus că nu suntem de acord, că ne-a luat prin surprindere, dar o să vedem. Dragoste cu forța nu se poate. Nu a avut o clauză, am avut o înțelegere verbală, o să încercăm să vedem cum ne ținem de ea și să găsim un numitor comun ca să fie totul în regulă.
Dacă avea ceva să ne spună, trebuia să ne spună bărbătește, corect, în față. Le-am fi luat, le-am fi gândit, să vedem dacă am greșit, unde. Așa mi s-ar fi părut corect, nu să vorbească doar cu 5-6 persoane, cât eram acolo, echipei, și după să posteze pe rețelele de socializare”, a adăugat Claudiu Tudor.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăCe planuri are Trabzonspor cu Denis Drăguș! Presa din Turcia a anunțat decizia
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1 Premier League: Liverpool – Leicester,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăPromisiunea pe care Kylian Mbappe i-a făcut-o lui Florentino Perez
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1 Premier League: Liverpool – Leicester,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăBarcelona a întors foaia! Deco are o sarcină grea, de zeci de milioane de euro
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1 Premier League: Liverpool – Leicester,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăGigi Becali i-a stabilit prețul lui Târnovanu: ”Atât îți spun!”
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1 Premier League: Liverpool – Leicester,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login