-
Premier League: Brighton – Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
-
Premier League: Arsenal – Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Atât patronul Gigi Becali, cât și fotbalistul însuși au declarat că e momentul potrivit pentru despărțire. Mijlocașul central are o clauză de reziliere de 5 milioane de euro, iar între timp se pare că s-a găsit o echipă care să o plătească.
Genoa ar fi demarat tratativele pentru transferul lui Darius Olaru
Vineri seară, presa italiană a anunțat că cei de la Genoa au decis să îl cumpere pe căpitanul FCSB-ului. Echipa preluată recent de Dan Șucu „a început negocierile pentru Darius Olaru”, se arată în articol.
Încă nu este clar dacă Genoa vrea să achite suma întreagă sau dacă va încerca să mai scadă prețul. Ce se știe, în schimb, e că Becali n-ar mai vrea să mai negocieze nimic.
De altfel, săptămâna aceasta, omul de afaceri a declarat că a primit informații de la un impresar că o echipă e gata să-i achite clauza.
Astfel, cel mai probabil negocierile celor de la Genoa sunt purtate direct cu fotbalistul, pentru a stabili durata contractului și salariul, dar și dacă e de acord să ajungă în Italia.
Citește și:
Darius Olaru, de 5 ani la FCSB
Mijlocașul a fost cumpărat de FCSB pe 1 ianuarie 2020, de la Gaz Metan Mediaș, cu 600.000 de euro.
De atunci, Olaru a avut o ascensiune continuă, iar astăzi e considerat cel mai bun jucător din campionatul României. De altfel, și site-ul Transfermarkt îl dă drept cel mai valoros din SuperLiga, cu o cotă de 7,5 milioane de euro.
- 204 meciuri, 48 de goluri și 37 de pase decisive sunt cifrele lui Darius Olaru la FCSB.
Etichete: gigi becali , genoa , clauza de reziliere , mercato , transferuri fcsb , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Nu mai are ce căuta la echipă”. Motivul pentru care Valentin Crețu a fost dat afară de la FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Valentin Crețu (37 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid – Malaga, LIVE VIDEO, 18:00, DGS3. „Los Blancos” caută a treia victorie consecutivă în La Liga
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE așteptat să semneze cu CFR și a stârnit contre ÎN DIRECT: ”Haide, mă! Ce mai faci cu el?” / ”Dacă slăbește, poate fi util”
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția lui Daniel Bîrligea, după debutul din Fiorentina – Frosinone, contra lui Radu Drăgușin
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login