În acea postare, publicată, printre altele, de pagina YNFA, specializată în bârfe și satiră, cu 58.000 de urmăritori, apărea Badislav surprins în timp ce prinde o minge, iar imaginea era însoțită de următorul text:
“Persoana din imagine este Daniel Badislav, un portar român care cântărește 130 de kilograme. El a provocat retrogradarea succesivă a clubului său, FC Ciorogârla, din Liga II în Liga IV, iar clubul nu l-a putut da afară pentru că mama sa este unul dintre finanțatorii clubului. Din cauza lui Daniel, 4 antrenori au demisionat, iar altul a murit din cauza unui atac de cord. De asemenea, unul dintre jucătorii echipei a plecat definitiv din club.
Daniel și-a început cariera ca atacant, dar a decis să intre în poartă din cauza incapacității de a alerga și a ține pasul cu restul jucătorilor. Din cauza lipsei sale de abilități în ceea ce privește prinderea mingilor, antrenorul este forțat să joace cu 7 fundași și 3 mijlocași, fără atacanți. Badislav este considerat cel mai bine plătit jucător al echipei“.
Publicată la 12 octombrie, postarea a adunat peste 55.000 de reacții, 7.500 de comentarii și 8.500 de distribuiri.
Daniel Badislav: Singurul lucru adevărat de acolo e că am avut 130 de kilograme, dar în poza aia aveam 170
Reporterii de la iAMsport.ro au reușit să obțină numărul portarului, care se afla în deplasare prin Ucraina, unde transporta un transformator de curent în apropierea orașului Kropîvnîțkii, în regiunea Kirovohrad, la aproximativ 300 de kilometri sud-est de capitala Kiev și la 245 de kilometri vest de Dnipro.
Acesta a declarat în exclusivitate pentru iAMsport.ro că nimic din ce scrie în acea postare nu este adevărat, cu excepția greutății sale.
”Știu postarea, mi-au trimis-o prietenii. Nu am ce face, asta este, îi las să scrie. Nu m-a deranjat deloc acea postare, am luat-o ca pe o glumă. Sunt obișnuit cu astfel de lucruri. Întotdeauna a fost așa. Nu a murit niciun antrenor din cauza mea, sunt doar minciuni. Într-adevăr, am fost cel mai greu portar din România, dar atât”, a spus Badislav.
Daniel Badislav a menționat că încă evoluează ca portar în Liga a IV-a din Dâmbovița, chiar dacă a ajuns la vârsta de 45 de ani.
”Nu m-am retras. Spre surprinderea tuturor, nu m-am retras. Încă mai joc, în funcție de posibilități, la Dâmbovița, la Tărtășești. Am mai jucat în Dâmbovița și multă lume mă cunoaște. Sunt primit cu simpatie peste tot. Cât mai pot, o să mai joc și o să alerg. I-am spus antrenorului că lucrez, că nu pot veni mereu și să caute un băiat mai tânăr. A zis că nu, că să vin să joc, iar dacă nu ajung, apoi caută un băiat mai tânăr prin împrejurimi”, a adăugat Badislav.
Daniel Badislav a slăbit după ce a suferit o operație
Portarul devenit celebru pe Facebook a menționat că acum are aproximativ 115 kilograme, după ce a suferit o intervenție de micșorare a stomacului.
“Sunt mult mai slab acum. Am făcut o operație la stomac și mă simt mult mai bine. Acum am în jur de 110-115 kilograme, cam pe acolo. Bine, în poza aceea care circulă aveam 170 de kilograme. Poza e de acum 10 ani”, a subliniat portarul.
Badislav este foarte aproape de linia frontului
Întrebat ce face atunci când nu joacă fotbal, Daniel Badislav a menționat că este șofer de tir și se află în Ucraina, unde trebuie să transporte un transformator de curent agabaritic, după ce armata rusă a bombardat infrastructura energetică a țării care a fost atacată încă din 24 februarie 2022.
“Fac transporturi agabaritice, acum sunt cu un transformator de curent prin Ucraina. Așteptăm să-l descărcăm și apoi plecăm spre casă. Sunt undeva pe lângă Kropîvnîțkii, în regiunea Kirovohrad. Sunt la limita războiului”, a completat Badislav.
El a mai menționat că peste tot sunt desfășurate forțe armate, iar la fiecare intersecție sunt ridicate barricade.
“E multă armată, la fiecare intersecție sunt baricade cu mașini și arme. Nu s-a întâmplat nimic până acum și nu cred că o să se întâmple ceva acum cu mine. Nu am trecut prin zone distruse de război, sunt pe o linie mai calmă, foarte aproape de front. De unde suntem noi începe războiul”, a explicat portarul.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăMarius Marin, OUT din primul 11? Propunerea făcută lui Mircea Lucescu: ”Un jucător cu calitate!”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăJakub Hromada a spus ce va face diferența în meciul cu CFR Cluj
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăEchipa din prima urnă la CM 2026 care vrea să o evite pe România
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăDecizie surprinzătoare a ultrașilor din capitala aflată la 400 km de București. Coregrafie dedicată Stelei la un mare derby
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login