-
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
-
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1
„La Mihai Popescu durează, cred, 5-6 luni. Asta e. La altă echipă! Îi expiră contractul. Ce să fac cu el? Dacă e accidentat, ce să mai fac cu el? Mai durează 5-6 luni până revine”, declara atunci Becali.
Mihai Popescu a semnat prelungirea cu FCSB până în 2028
Numai că fotbalistul și-a revenit în timp record și a început să joace în luna martie, arătând un nivel foarte bun încă de la început, în ciuda problemei grave pe care a avut-o și care l-a făcut să rateze cea mai mare parte a sezonului.
De aceea, Gigi Becali spunea în aprilie că s-a răzgândit și îi va prelungi înțelegerea: ”În astea două meciuri m-am convins. Lasă golul, că nu contează, dar am văzut un fundaș central care urcă cu mingea la picior cum urca Gică Popescu pe vremuri”
Iar acum, așa cum a lăsat de înțeles prin postarea distribuită pe contul personal de Instagram, Mihai Popescu a semnat deja prelungirea cu formația roș-albastră până în anul 2028.
Mihai Popescu a ajuns în septembrie 2024 la FCSB, după transferul de 250.000 de euro de la Farul Constanța. De la momentul respectiv a adunat 66 de apariții, cu un gol și două pase de gol.
800.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Popescu, așteptat să fie titular în finala barajului pentru UEFA Conference League cu Dinamo programată vineri, 29 mai, 20:30, Digi Sport 1
De la FCSB va pleca un alt fundaș central aflat la final de contract, Daniel Graovac, așa cum transmitea patronul: ”Nu-l văd nici fundaș dreapta, nici fundaș central. Hai să-ți spun un lucru. Am zis că am încredere maximă în MM, dar el are un subiectivism.
Dacă aduce el un jucător, îi găsește ceva: `Vai, ce bun e ăla`. Graovac nu este de noi. Ai înțeles? Am nevoie de jucători care să zbârnâie”.
Etichete: contract , gigi becali , mihai popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGrecia – Germania, Portugalia – Norvegia LIVE (21:45) Klopp vrea revanșa, primul meci în Portugalia după scandal. Meciurile serii
Astăzi începe ultima etapă din această perioadă de meciuri internaționale din Liga Națiunilor. Al...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCutremur la FCSB. Mustață cere demisii urgente: „Avem dovezi. Va fi rău pentru ei, dacă nu pleacă!”
Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a lansat acuzații dure și le-a cerut public demisiile...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMihai Stoica, noi detalii despre revenirea lui Denis Drăguș! Când ar putea juca starul FCSB-ului
Denis Drăguș a ieșit accidentat de pe teren în umilința suferită de FCSB cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Este incredibil!” Reacția lui Verstappen după ce a egalat un record incredibil al lui Michael Schumacher
Max Verstappen a reușit să câștige Marele Premiu al Bahrainului, pe circuitul de la...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login