-
SuperLiga: Poli Iași – Unirea Slobozia, luni, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Farul, luni, 21:00, DGS 1
Naţionala Arabiei Saudite se pregăteşte să se despartă de italianul Roberto Mancini, după o remiză dezamăgitoare cu Bahrain (0-0) şi un eşec în faţa Japoniei (0-2), în preliminariile Cupei Mondiale 2026.
Zinedine Zidane, dorit în funcția de selecționer al Arabiei Saudite
Galerie Foto
Pentru a se relansa, „Vulturii verzi” au în vizor mai multe nume, printre care şi pe cel al francezului Herve Renard, care a pregătit echipa Arabiei Saudite la precedenta Cupă Mondială, desfăşurată în 2022 în Qatar, unde saudiţii au obţinut o victorie de prestigiu în faţa Argentinei lui Messi.
Însă marele vis al responsabililor Federaţiei de Fotbal din Arabia Saudită îl reprezintă atragerea lui Zinedine Zidane, scrie publicaţia italiană. În urmă cu aproximativ un an, saudiții au încercat să-l convingă pe francez să o preia pe Al-Nassr, cu un salariu anual de 75 de milioane de euro, însă tehnicianul a spus ”pas”.
Fostul star al Les Bleus a refuzat până acum toate ofertele de a reveni pe banca tehnică după despărţirea sa de clubul madrilen, în 2021. Cu „Zizou” la timonă, Real Madrid a câştigat trei ediţii consecutive ale Ligii Campionilor (2016, 2017, 2018).
Conform presei franceze, marea dorinţă a lui Zinedine Zidane este să antreneze într-o zi selecţionata Franţei, cu care a fost campion mondial (1998) şi european (2000) ca jucător.
Totuși, deocamdată Zidane nu ia în calcul să revină în antrenorat.
„Au trecut 3 ani de când am plecat de la Real Madrid. Am fost jucător, antrenor şi am făcut totul cu pasiune în toate meseriile. Azi, vreau altceva! Mă bucur de viaţă, am grijă de copiii mei, de nepoţi. Am devenit bunic recent. Viaţa mea e plină și ăsta e cel mai important lucru pentru mine.”, a declarat Zinedine Zidane, pentru Le Figaro.
Zinedine Zidane a antrenat doar la Real Madrid. A fost întâi director sportiv, apoi a preluat echipa U17, Real Madrid Castilla (formația secundă) și a fost antrenorul primei echipe în două mandate, ianuarie 2016 – mai 2018 și martie 2019 – iunie 2021.
- 11 trofee a cucerit Zinedine Zidane în cariera sa de antrenor: 3 trofee UCL (2015/2016, 2016/2017, 2017/2018), două La Liga (2016/2017, 2019/2020), două Supercupe ale Spaniei (2017/2018, 2019/2020), două Supercupe ale Europei (2016/2017, 2017/2018) și două Campionate Mondiale ale Cluburilor (2016/2017, 2017/2018).
Etichete: arabia saudita , zinedine zidane , zidane selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă50.000.000 de euro pentru Alexandru Stoian! FCSB a luat decizia
Alexandru Stoian (18 ani) este unul dintre cei mai atractivi jucători de la FCSB...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona, mesaj special pentru Leo Messi, după ce a câștigat Premiul ”Prințesa de Asturia”: ”Legătură indestructibilă”
Leo Messi (39 de ani) a primit vineri, 23 octombrie, la Oviedo, Premiul ”Prinţesa de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Nu vrea să audă de noi”. FRF și-a anunțat decizia în cazul fotbalistului de Champions League
Dennis Seimen (20 de ani), portarul nemților de la Stuttgart, a fost contactat de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA spus-o direct, după Corvinul – ”U” Cluj: ”E cel mai bun din SuperLiga”
Ionel Dănciulescu (49 de ani) a declarat la Digi Sport Special, după meciul Corvinul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login