-
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La 27 de ani, Simona Radiș a câștigat deja 20 de medalii de aur la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene. Dacă le-ar pune pe toate în barcă, s-ar scufunda precum galioanele conchistadorilor.
Probabil că de multe ori, la Snagov, închide ochii și-și imaginează că e pe o mare nesfârșită. Într-o zi obișnuită de cantonament, vâslește 24 km. Un cantonament obișnuit durează 11 luni pe an. Dacă ar pune cap la cap zilele de antrenament pe apă, între două Olimpiade ar putea înconjura Pământul cu barca.
Simona e diferită de noi, nici n-ar putea fi altfel, de aceea ea e campioană. Si ca orice om special, visează la lucruri normale. Să facă prăjituri, să nu-i sune alarma dimineața și să-și bea cafeaua liniștită cu părinții. Înjură în trafic, dansează hore la nunți și pierde nopți la seriale. Dar când intra în barcă, lasă totul pe uscat. ”Am un semafor în minte. Când începe cursa, se pune verde și nu mă mai tem de nimic”. Atunci devine din nou Simona Radiș, care la 27 de ani e cel mai titrat sportiv român în activitate.
Digi Sport: Cum te descurci cu număratul medaliilor? Mai e loc pentru ele?
Loc cu siguranță este. Dar să știți că și eu mă pierd în număratul lor. Nu de puține ori am fost întrebată câte medalii am și nu am știut să răspund, fiindcă nu le țin contabilitatea și nu m-am raportat niciodată la numărul lor. În schimb, mă bucur că reușesc să le tot înmulțesc.
Dar unde le ții? Le mai ștergi de praf din când în când?
Le țin într-o cutie în care nu intră praful, așa că nu este nevoie să le șterg. Nici nu mă mai uit la ele. Le privesc doar imediat după competiție, după ce câștig, apoi le pun alături de celelalte.
Care este cea specială? Trebuie să fie una de care ești mai atașată.
N-am dormit cu niciuna sub pernă. Dar cea mai dragă este prima medalie de aur câștigată la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceea mi-a rămas cel mai mult la suflet, fiindcă a fost prima și, îți dai seama, îți aduci aminte fiecare detaliu.
Ai două medalii de aur la Jocurile Olimpice. Recordul este de cinci medalii de aur, Elisabeta Lipă. Te gândești că o poți egala sau chiar depăși?
Da. De ce nu? Mi-ar plăcea mult să reușesc acest lucru. Nu este deloc ușor, dar nu-mi spun că nu pot sau că este imposibil. Dimpotrivă. Mă gândesc că, dacă mă voi antrena la fel de bine în continuare și voi fi sănătoasă, am toate șansele.
Ai discutat cu doamna Lipă despre acest lucru?
Știe și chiar mă susține în acest parcurs al meu. Și-ar dori foarte mult să reușesc. Să existe cineva care să o depășească. Îmi este alături mereu. Dacă am nevoie de ceva, are grijă să fie totul în regulă, astfel încât să nu fiu distrasă.
Va ataca două medalii de aur la Los Angeles
Dar cum privești o medalie de argint? Este un succes sau un eșec? De exemplu, la JO de la Paris, ai câștigat un aur și un argint. Au fost și oameni au strâmbat din nas la argint?
Da, au strâmbat din nas și la bronzul european pe care l-am luat în același an. Dar pentru mine și Ancuța, acea medalie de argint este la fel de valoroasă ca una de aur. Este cea mai muncită, cea mai râvnită, cel mai greu de obținut și de aceea o considerăm egală cu celelalte două.
Fiindcă suntem oameni și nu putem să fim ca roboții, să ocupăm doar locul întâi. Și celelalte țări, și ceilalți sportivi se antrenează, își doresc la fel de mult și contează foarte mult cum te prinde ziua respectivă, dacă ești în cea mai bună formă sau dacă ceva nu este în regulă. Atunci noi trebuie să ne mulțumim cu rezultatele pe care le obținem, fiindcă și un argint olimpic sau o altă medalie este la fel de valoroasă. Tot patru ani se muncește pentru ea și trebuie apreciată.
Dar din din partea oamenilor ai simțit mai multă nemulțumire, sau apreciere?
Oamenii sunt împărțiți. Au fost câțiva care au spus că ni s-a urcat la cap sau că nu ne-am antrenat la fel de bine, dar au fost și alții care ne-au încurajat și au spus că este un rezultat foarte bun. Avem oameni care ne susțin de fiecare dată, ne dau mesaje și ne urează mult succes. Dar sunt și oameni care așteaptă doar medalia de aur, iar aceștia trebuie să înțeleagă că sportivii de performanță au urcușuri și coborâșuri. Este foarte greu să te menții mereu pe primul loc. Cred că în 2024 atât eu, cât și Ancuța am învățat să nu ne mai raportăm la așteptările celorlalți și nici măcar noi să nu mai punem presiune pe umerii noștri. Fiindcă noi oricum dăm tot ce avem mai bun.
Ai scris istorie la ultimele Campionate Mondiale. Tu și Adriana Adam ați câștigat trei medalii de aur. Nu se mai întâmplase niciodată acest lucru. La JO de la Los Angeles, în câte probe vei concura?
Într-adevăr, am reușit să scriu istorie și mă bucură foarte mult acest lucru. A fost foarte greu, dar experiența a fost pe măsură. Despre Los Angeles pot să spun că probabil vor fi două probe în care voi concura, fiindcă optul mixt încă nu este probă olimpică. Este posibil să fie introdusă, dar nu știu dacă din 2028 sau din 2032. În orice caz, încercăm cu două probe pentru moment și sperăm să reușim niște victorii strălucitoare. În 2028 voi fi poate în cea mai bună formă fizică a mea, voi face parte din niște echipe foarte puternice și România va reuși niște rezultate poate istorice.
Nu-i plăcea sportul înainte să se apuce de canotaj
Cum stai cu celebritatea? Te recunoaște lumea pe stradă?
Nu sunt celebră, sunt chiar departe de a fi celebră. Sunt o sportivă de performanță cu rezultate bune, foarte bune. Pentru cei care urmăresc sportul sunt poate mai cunoscută. Unii dintre ei mă recunosc și pe stradă, dar marea majoritate nu. Lucru care nu mă supără, fiindcă trăiesc ca un om normal. Mă duc oricând la magazin, în oraș sau să-mi rezolv treburile, fără să fiu asaltată de oameni. Și îmi este bine așa cum sunt. Scopul meu este să fiu un exemplu pozitiv pentru tinerele generații, fiindcă, prin povestea mea, tind să cred că sunt dovada faptului că se poate orice. Dacă îți dorești și muncești foarte mult, poți să ajungi foarte departe, să-ți îndeplinești visurile.
Să explorăm atunci povestea ta. Practic, de unde a început totul?
Perfect. Să începem de acolo, fiindcă eu nu eram un om al sportului. Până la canotaj, nu îmi plăcea sportul de nicio culoare. Făceam ora de educație fizică la școală fiindcă era necesară și cam atât. Și a fost o surpriză pentru toată lumea faptul că am decis să urmez acest drum.
Și cum ai ajuns la canotaj?
Eram la o oră de matematică și a intrat în clasă directorul școlii, însoțit de un antrenor de canotaj. Acesta m-a zărit din prima, cred, fiindcă eram cea mai înaltă din clasă. M-a luat pe hol, m-a măsurat și mi-a spus că mă încadrez în parametrii buni pentru a practica acest sport. Aveam 1,79 metri înălțime la 14 ani. Mi-a arătat câteva poze, un videoclip, mi-a vorbit despre doamna Elisabeta Lipă și m-a întrebat dacă nu mi-aș dori să încerc să practic acest sport.
Mi-a plăcut ce am auzit și am simțit așa, în sufletul meu, că este o chemare pentru mine. Și când am ajuns acasă, primul lucru a fost să le spun părinților despre această întâlnire. Ei au rămas șocați, fiindcă le-am transmis dorința mea de a pleca de acasă, la Snagov. Nu le venea să creadă, fiindcă mă cunoșteau foarte bine și știau că nu îmi place sportul deloc. Dar, după câteva discuții, au înțeles că îmi doresc să merg ca să văd cum este. Și discuția noastră a fost una cât se poate de clară. ‘Mergi și vezi cum e’, mi-au spus ei. ‘Dar dacă nu îți place sau nu te acomodezi, nu cumva să rămâi acolo, să te chinui. Te întorci acasă, că nu e nicio problemă.’
Mama o așteaptă cu ciorbă de sfeclă roșie
Viața ta, practic, se împarte în două: înainte și după ce te-ai apucat de canotaj. Cum arăta o zi din viața ta înainte?
Veneam de la școală alergând spre casă. Făceam dansuri populare, dansuri moderne, începusem și niște ore de vioară, fiindcă îmi doream să învăț să cânt. Erau diverse activități de grup, care m-au transformat foarte mult, au contribuit la dezvoltarea mea ca om și m-au ajutat să mă integrez mai ușor pe viitor. Când am plecat să fac sport, de exemplu, mi-a fost foarte ușor să mă integrez în noul grup de copii. Îmi mai ajutam părinții la treabă, împreună cu sora mea ne ocupam de treburile gospodăriei.
Acum, când te mai duci acasă, cum mai e?
Îi mai ajut și acum, dar puțin. Ei mi-au învățat programul și știu că mereu când vin acasă sunt foarte obosită. Atunci încearcă să-mi facă toate plăcerile, mă lasă să dorm mult, să mă odihnesc, mă trimit ei la somn la amiază. Iar mama are grijă să-mi gătească toate mâncărurile care îmi plac. Și e amuzant că eu, atunci când merg acasă, mereu spun că trebuie să mănânc puțin, să nu mă îngraș, fiindcă, odată ce opresc activitatea fizică, mă îngraș foarte rapid. Și mama este foarte supărată că trebuie să gătească doar câte puțin și că eu nu mănânc atât cât și-ar dori ea. ‘Vai de mine, că ești prea slabă!’. Tata, când m-a văzut: ‘Măi, copilă, tu n-ai fost niciodată atât de slabă! Ia și mănâncă, că te îmbolnăvești!’. Mă duc eu acasă și nu mănânc tot ce îmi fac ei… Nu se poate așa ceva!
Care este mâncarea ta preferată? Ce îți place să-ți gătească mama când te duci acasă?
Îmi place foarte mult ciorba de sfeclă roșie. Și să mănânc cartofi prăjiți cu ochiuri și brânză. Clasic și foarte gustos, fiindcă toate sunt din curte, nu sunt alimente cumpărate. Îmi plac dulciurile, îmi place să-mi facă mama cozonac de Sărbători. Și râd cu ea deja, fiindcă trebuie să coacă de două ori, o dată pentru mine și o dată pentru invitați, fiindcă eu mănânc un cozonac atât de umplut încât nu mai crește pufos. Și îți dai seama, gospodina nu se poate prezenta în fața invitaților cu un cozonac care nu este crescut și pufos. Și atunci ea trebuie să facă de două ori.
11 luni pe an în cantonament
Dar în cantonament, la Snagov, cum arată meniul?
Mâncăm foarte sănătos. Cartofi la cuptor, cartofi fierți, carne la grătar, carne la cuptor, fără prăjeli, fără grăsimi, fără uleiuri în exces. Alimente cât mai bio și mai sănătoase. Și mai mulți carbohidrați, fiindcă proteinele le luăm și din suplimente, din pudra proteică și din batoane. Carbohidrații îi luăm și pe aceștia din sucuri, dar este important să și mâncăm mulți, mai ales în perioada competițiilor. Principala noastră sursă de energie o reprezintă carbohidrații.
Am vorbit despre cum arată o zi de relaxare, în vacanță, dar cum arată o zi din viața ta în cantonament?
Păi, mă trezesc undeva la 6:40 dimineața. La 7:00 merg la micul dejun, mănânc, iar la 8:30 am primul antrenament, care constă în 24 de kilometri de vâslit pe apă. După aceea, pe la 12:15 – 12:30, merg la masa de prânz. Mă odihnesc până la 15:30, când începe al doilea antrenament. Acesta constă în pedalat pe o bicicletă statică, după care mergem în sala de forță, unde tragem de greutăți și ne dezvoltăm musculatura.
Cât timp stai, aproximativ, în cantonament într-un an?
Aș spune aproximativ 11 luni din 12, poate zece luni și jumătate. Depinde de an, de perioada în care sunt programate concursurile.
Anul acesta, de exemplu?
Anul acesta va fi foarte greu pentru noi, fiindcă vin calificările. Am intrat acum în cantonament, o să avem liber de Sărbătorile de iarnă, după care probabil vom pleca într-un cantonament la apă caldă.
Deci cu siguranță nu în București, că aici nu e apă caldă.
Încă nu știm sigur unde, dar cert este că vom merge într-un loc unde vremea și apa ne vor permite să vâslim în bărci.
Sărbători făcute în cantonament
S-a întâmplat să petreci Sărbătorile în cantonament, de Crăciun sau de Revelion?
S-a întâmplat să petrec Crăciunul și Revelionul în cantonament, în Italia, în perioada pandemiei. Noi am avut atunci cantonament în Italia și, pentru a nu risca să ne îmbolnăvim, am rămas acolo și am petrecut Sărbătorile împreună. În rest, am fost doar acasă de Crăciun și de Revelion. În schimb, Paștele s-a întâmplat de mai multe ori să mă prindă la Snagov, prin Siliștea Snagovului, și să îl petrec acolo.
Care este cel mai dificil lucru când vine vorba despre viața de canotoare, de sportivă de performanță?
Cred că orele de muncă, fiindcă noi ne antrenăm foarte mult. Aș spune undeva la cinci-șase ore de muncă pe zi. Și faptul că, odată ce ai plecat pe acest drum, renunți la copilărie, la joacă, la adolescență, la festivaluri, la petreceri, la ieșitul în oraș sau la orele târzii pierdute în fiecare zi. Dar, oarecum, odată cu înaintarea în vârstă, realizezi că, de fapt, nu sunt sacrificii mari. Sunt niște sacrificii minime pe care le faci pentru o viață mai bună.
Te-ai gândit vreodată la această viață paralelă pe care n-ai avut-o, dar pe care ai fi putut să o ai? Cu toate lucrurile pe care n-ai putut să le faci și pe care le-ai enumerat.
Au fost dăți în care am spus că mi-aș fi dorit să merg la UNTOLD sau Electric Castle și nu-mi permiteau timpul sau programul. Dar tot eu, în același timp, mă gândesc că, odată ce voi încheia viața sportivă, voi avea timpul necesar să merg și la aceste festivaluri.
În club la ce vârstă ai mers prima oară?
Nu știu, cred că la 19 ani. Bine, eu, la viața mea, până în acest moment, n-am fost de prea multe ori în club. Cred că aș putea să număr pe degetele de la două mâini de câte ori am fost.
Te-ai gândit vreodată cam câte zile dormi acasă într-un an? Practic, plătești întreținerea degeaba.
Într-adevăr, mare parte a timpului o petrec în baza sportivă din Siliștea Snagovului. Dar și zilele acelea libere sunt împărțite, fiindcă merg și la părinți, dorm și pe la ei trei zile, mai stau și la Otopeni, la mine, mai dorm și acolo câteva zile. Sunt împărțită. Viața mea este o călătorie și o mișcare continuă.
Cea mai mare dorință – să doarmă mai mult
Care este primul lucru pe care îl faci când ieși din cantonament?
Sincer, de cele mai multe ori merg acasă și îmi iau timp de odihnă, fiindcă sunt foarte obosită. Mă trezesc fără program, fiindcă eu oarecum sufăr, în ghilimele spus, după o viață fără un program clar în fiecare zi a anului. Eu trăiesc în cantonament după un program bine stabilit dinainte, monoton. Și atunci când închei anul competițional, merg acasă și nu-mi planific nimic. Vreau să mă trezesc mai târziu, să-mi beau cafeaua liniștită și să fac efectiv ce îmi vine pe moment. E cel mai plăcut.
Ai timp în cantonament să vezi un film, un serial, să citești o carte, să asculți muzică?
Am timp să mă uit și la filme, la seriale, să ascult și muzică. De exemplu, seara, când închei programul și încep terapiile, uneori merg la masaj. Când merg la masaj, mă uit la un serial, la un film sau mă joc. Mai nou, am un joc pe care îl joc în fiecare zi pe telefon. Trebuie să duci niște cuburi și diferite forme în niște spații cu diverse culori și să le scoți de acolo. E un fel de labirint, dar îmi ocupă timpul și mi-a atras atenția. Și serialele sunt foarte periculoase pentru mine, fiindcă sunt genul de om care, dacă începe să se uite, nu se mai oprește. Adică am pierdut și ore de somn uitându-mă la seriale, ceea ce nu este indicat.
Care este serialul care ți-a ‘dăunat’ cel mai mult din acest punct de vedere?
Mi-a plăcut foarte mult ‘Game of Thrones’. M-am uitat și la ‘The Walking Dead’. Nu pot să spun că mi-a plăcut foarte mult, fiindcă nu-mi plac filmele din zona aceea, dar mi-a atras atenția.
Ce muzică îți place?
Cel mai mult ascult muzică în timpul în care mă antrenez pe bicicletă, fiindcă, atunci când pedalez, încerc să-mi ocup mintea și să fac antrenamentul să pară mai plăcut, nu atât de greu. Și atunci îmi pun muzică. Mai nou, am descărcat YouTube Music și acolo îmi dă diverse foldere cu melodii pe care nu le-am auzit niciodată.
Specialitatea casei la gătit, prăjiturile
Ne bucurăm că avem ocazia să te cunoaștem mai bine și dincolo de canotaj. Tocmai de aceea ne-am gândit la o rubrică intitulată ‘Simona fără vâsle’. Hai să vedem ce știi să gătești foarte bine.
Îmi place să gătesc. Dar cred că mai mult dulciuri decât mâncare. Dar asta și pentru că noi avem deja mâncarea făcută. Doar în timpul liber, când mergeam acasă și chemam la mine diverși prieteni și îi așteptam cu ceva dulce. Îmi place să fac o prăjitură cu mere. ‘Invizibil’ se numește. Fiindcă feliile de mere sunt foarte subțiri și, când pui și aluatul și tot ce mai conține, după ce se coace, la final nu-ți mai dai seama exact ce mănânci. Dar este foarte gustoasă.
Asta e specialitatea casei?
Una dintre ele. Îmi place să fac și plăcinte cu brânză. Astea se trag din zona din care vin, fiindcă sunt renumite și sunt foarte bune. Am învățat să le fac. Recent am învățat să gătesc vită. Cred că am făcut de trei ori până acum și mi-a ieșit de fiecare dată.
Există ceva ce nu știi să gătești, deși ți-ai dori? Ceva ce nu-ți iese?
Uite, nu știu să fac ciorbă. Dacă ar fi să fac ciorbă, aș avea nevoie să o sun pe mama să-mi spună exact pașii de urmat. În principiu, ea spune că e ușor. Pui apa la fiert, pui legume, carne și ce mai pui acolo, dar sigur sunt niște secrete și acolo, pe care nu le știu.
Cum ești, te enervezi repede? Ce te scoate cel mai repede din sărite?
Mă enervez foarte repede. Mereu am fost o fire vulcanică și, cu cât sunt mai obosită, cu atât am mai puțină răbdare și apar nervii.
Deci, dacă te sunăm dimineața, nu prea e bine?
Depinde la ce oră. Să-mi beau cafeaua mai întâi și după aceea sunt într-o stare bună. În trafic mă enervez foarte repede, dar nu neapărat fiindcă am o problemă cu traficul. Am o problemă cu șoferii neatenți, care își pun viața în pericol.
Și mai scapi câte un ‘bip’?
Mai scap și ‘bipuri’, fiindcă sunt om, așa cum spuneam mai devreme. Am și eu defectele mele. Cred că toată lumea mai scoate câte un porumbel pe gură, dar ce să facem? Mergem mai departe.
Vacanța perfectă, la munte
Cum ești cu shoppingul? Care este ultimul lucru pe care ți l-ai cumpărat?
Mi-am luat aceste două inelușe zilele trecute. Vă spun și povestea. Am primit cadou, acum ceva timp, un inel și mi-a plăcut atât de mult încât îl purtam foarte des. Și l-am pierdut. Am fost atât de supărată și am încercat să dau de el, să-l găsesc. Am încercat chiar să-l recumpăr, fiindcă în mintea mea era ideea că îmi cumpăr unul la fel și îmi imaginez că nu l-am pierdut niciodată. Dar nu l-am găsit, fusese scos din fabricație. S-a întâmplat într-o parcare a unui mall din Suceava și am realizat abia o zi mai târziu.
Poate ne urmărește cineva din Suceava și l-a găsit…
Era foarte finuț. Și pentru mine nu conta atât valoarea lui, cât faptul că îl primisem cadou. Am fost foarte supărată că l-am pierdut și că n-am găsit să-mi cumpăr unul la fel. Și m-am dus totuși să-mi iau ceva, să am pe deget, fiindcă îi simțeam lipsa. Așa am ajuns să-mi cumpăr aceste două inele.
Cum arată o vacanță perfectă pentru tine?
O vacanță perfectă este una în care nu-mi sună alarma dimineața, în care mă trezesc atunci când vrea organismul meu, merg să beau o cafea bună și să mănânc ceva bun.
Și unde ai vrea să se întâmple toate astea? Ce peisaj ai alege?
Îmi place foarte mult zona de munte, mai mult decât marea. Dar recent am fost în vacanță în Turcia, într-un resort în care nu am făcut nimic. Am mâncat, am stat la soare și am înotat. Atât. Acela a fost un moment de relaxare pentru mine. În schimb, eu sunt mai mult un om al muntelui, fiindcă sunt altfel priveliștile, aerul curat, verdeața și tot ce te înconjoară. Am făcut odată un traseu montan la Bușteni, am urcat până la Cruce și mi-a plăcut foarte mult.
Prima la hore la nuntă
Spune-mi un lucru banal care te face fericită.
Să fiu acasă și să-mi beau cafeaua cu părinții. Uite, asta a devenit un fel de tradiție la noi. Mereu când merg acasă, părinții se trezesc foarte devreme, fiindcă noi avem animale. Undeva pe la 3:30-4:00 dimineața se trezesc și pleacă să-și facă treaba. Iar în jurul orei 8:00 ne bem cafeaua împreună. Bine, la ei este a doua cafea, pentru mine este prima, dar nu trece nicio zi în care să nu se întâmple acest lucru.
Dar un pahar de vin sau de șampanie, la ocazii speciale?
Da, și un pahar de vin, și o șampanie, în familie sau cu prietenii, la diverse evenimente. Îmi place mult să merg la nunțile care se întâmplă în colectivul nostru și știm să ne distrăm atât de frumos! Și atunci, clar, beau și eu ceva.
Te bagi la horă la nuntă?
O, da! Nu trece nicio nuntă la care să nu dansez.
Cu banii cum ești? Cheltuitoare sau strângătoare?
Sunt și, și. Sunt și strângătoare, dar am și perioade în care merg și cheltuiesc foarte mult. Tind să cred că se compensează, fiindcă sunt perioade lungi în care nu-mi cumpăr nimic și strâng. Și atunci merg o dată și cheltuiesc.
Adică strângi ca să ai ce cheltui?
Da, da. E o relație de love-hate.
Dar cheltuielile cele mai mari pe ce se duc? Pe ce îți zboară banii?
Nici nu știu să vă spun. Cred că pe mici atenții, cum au fost aceste inele, sau să-mi iau o pereche de cercei ori un articol vestimentar.
Cu mașinile nu e nevoie să cheltuiești, pentru că le primești după medalii. Unde le ții pe toate, ai garaj?
Le țin afară, în parcare.
Și după Los Angeles ce faci? Trebuie să mărești parcarea.
Mai vând una și poate iau alta.
Dar de investit ai investit în ceva?
Am investit în apartamente, pe care le-am închiriat. Mi s-a părut o investiție sigură. Eu nu sunt omul care să se aventureze cu capul înainte și să-și asume riscuri în direcții mai nesigure.
Se gândește să aibă un copil după Los Angeles
Spuneai că îți plac serialele și că te uiți la filme. Care este ultimul film pe care l-ai văzut?
Spre rușinea mea, nu știu cum se numește, fiindcă nu l-am ales eu. L-a ales prietenul meu. Era cu niște roboți foarte mari, conduși de câte doi oameni din interiorul lor, care se luptau cu niște monștri veniți dintr-o altă lume.
Apropo de prietenul tău, cât de greu este să ai o relație când petreci 11 luni pe an în cantonament?
Uite, în cazul meu, relația este în aceeași zonă, fiindcă și el este sportiv de performanță. Dar să știi că am colegi care au relații în afara canotajului și sunt bine. Partenerii lor au înțeles programul dificil și s-au acomodat. Îi susțin în continuare și le sunt alături în viața asta de performanță, fiindcă ea durează o perioadă, după care se termină și este timp pentru toate.
Te gândești ca în viitor, apropiat sau îndepărtat, să ai un copil? Cum s-ar împăca acest lucru cu viața ta de sportivă?
Mă gândesc să-mi întemeiez o familie, să am copii, da. Voi vedea ce se va întâmpla după Los Angeles. Să le luăm treptat. Poate o mică pauză, fiindcă, așa cum știți, marile sportive dinaintea mea au dat astfel de exemple, cu mici pauze după edițiile Jocurilor Olimpice, după care au revenit și le-a mers foarte bine. Poate o să le urmez și eu exemplul.
De ce s-a despărțit de Ancuța Bodnar
Vei mai face pereche în viitor cu Ancuța Bodnar?
Nu știu dacă vom mai concura împreună în barca de dublu vâsle. Noi vom concura împreună în barca de opt, fără doar și poate, dar vom vedea ce se va întâmpla. În acest an am reușit să concurăm la o Cupă împreună, a fost bine, am reușit să câștigăm, am fost foarte fericite și am rămas de la acel concurs cu amintiri plăcute. Dar, în același timp, am realizat că lucrurile în continuare nu se leagă cum ne-am dori și barca nu este suficient de rapidă pe cât ne-am dori noi. Și atunci am decis să nu mai formăm barca de dublu vâsle. Dar cine știe?
În viitor poate vom concura împreună în barca de dublu rame. Noi, în continuare, stăm în aceeași cameră, suntem ca două surori. Nu suntem certate, nu am schimbat nimic în relația noastră. Am decis doar să nu mai concurăm în barca de dublu vâsle, fiindcă deja nu mai făcea bine psihicului nostru. Simțeam că ne afectează foarte mult și să știți că ne este foarte bine amândurora acum. În acest moment suntem mult mai relaxate, putem să ne concentrăm mai mult pe ce avem de făcut, nu mai avem presiune și atunci este mai plăcut să continui viața sportivă în acest mod.
Și cine va fi în barca de dublu rame alături de tine?
Trebuie să așteptăm selecțiile care vor urma și, în urma lor, se vor forma echipele care vor concura împreună în anul următor.
Pentru că tu, în ultimii doi ani, ai concurat atât cu Magdalena Rusu, cât și cu Adriana Adam.
Da. În primul an am concurat cu Magdalena, iar în al doilea, în acesta în care am scris istorie, ar fi trebuit să concurez tot cu Magda. Dar, din păcate, a avut nevoie de o pauză din motive medicale, lucru care a scos-o din calcule și a trebuit să fie înlocuită de următoarea sportivă cu potențial, care a fost Adriana.
Dar cum trebuie să fie cele două sportive într-o barcă de dublu? Trebuie să se completeze, să fie diferite sau să semene?
Este important ca persoanele să se completeze, nu să fie neapărat la fel, dar să existe un echilibru. Fiindcă eu, în continuare, sunt omul agitat și vulcanic, dar am avut norocul să am partenere liniștite. Și atunci balanța se echilibrează și lucrurile funcționează foarte bine.
Cum s-a format perechea cu Ancuța Bodnar?
Păi, să-ți spun. În 2019, în urma selecției în bărcile de simplu, noi am ieșit prima și a doua, ca valoare, iar antrenorul a hotărât să ne pună în barca de dublu vâsle. Noi nu aveam foarte multă încredere în această echipă, fiindcă în 2016, la juniori, mai concuraserăm împreună în barca de dublu vâsle, la un European de juniori. Dar, din păcate, am venit doar pe locul patru și am rămas cu un gust amar după acel eșec. Și atunci, în 2019, când ne-au pus din nou în barca de dublu, primul nostru gând a fost că nu o să funcționeze. Că noi am mai fost împreună și nu a mers, deci nu o să meargă nici acum.
Surpriza a venit când am avut un antrenament de intensitate în care ne-am întrecut cu dublul de categorie ușoară. Erau niște fete care aveau experiență, fuseseră la Jocurile Olimpice și am reușit să le învingem la o distanță foarte mare și cu un timp bun. Atunci am realizat că, stai puțin, s-ar putea să meargă! Și am început să ne antrenăm zilnic împreună, să mergem la concursuri. Tot în 2019 am reușit să venim pe locul doi la Campionatul European de seniori și tot pe locul doi la Campionatul Mondial de seniori, rezultat care a venit și cu calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Palme cu răni după antrenamente
Noi am tot văzut imaginile cu tine în timpul curselor. Pari foarte relaxată, ai senzația că nu te chinui.
Da, într-adevăr, mimica mea nu arată greul prin care trec. Rar o să mă vedeți într-o imagine în care strâng din dinți sau în care se vede efortul pe fața mea. Încerc să nu încordez mușchii feței, fiindcă nu mă ajută la nimic. Este un efort depus în plus. Încerc să încordez doar ce trebuie și ce este necesar pentru ca barca să meargă rapid: picioarele, spatele, brațele, abdomenul. Fiindcă de acolo vine forța care pune barca în mișcare.
Ce te doare cel mai mult după o cursă?
Toate! Întreabă-mă ce nu mă doare! Uneori te doare și capul, fiindcă te gândești la foarte multe lucruri.
Din cauza presiunii?
Da. Dar fizic, simți că toți mușchii se rup de durere. Efortul este foarte, foarte intens și toate dor. Dar este pentru un moment scurt, fiindcă, atunci când reușești să câștigi o cursă, uiți de durere, nu mai simți nimic. Ai impresia că ai energie cât pentru încă o cursă. Dar, în momentul în care trece adrenalina, trebuie să stai și să dormi sau să nu faci nimic, fiindcă efectiv cazi din picioare.
Cum arată palmele tale după o cursă sau după o perioadă de cantonament?
Păi, palmele acum încep să se strice. Ele se refăcuseră, fiindcă am avut o lună de pauză și deveniseră aproape normale. Abia acum, pentru că am început iarăși să vâslim, încep să apară mici răni, care vor crește. Cred că va mai dura undeva la o săptămână și jumătate, maximum două, în care vom suferi. Apoi palmele se vor adapta iarăși la efort și la ținutul vâslelor.
Au psiholog și mental coach la lot
Cum faci față emoțiilor înaintea unei curse?
Sunt emoții fiindcă, în sfârșit, a venit cursa, în sfârșit o să pleci din start. Ai așteptat-o atât de mulți ani și a venit! Ai emoții fiindcă nu știi ce se va întâmpla, dacă vei fi printre primii, dacă vei câștiga sau nu. Sunt emoții și o adrenalină greu de pus în cuvinte, dar este și o gălăgie psihică. Eu sunt un sportiv care nu se teme, nu are frică. Frica aceea îți dă totul peste cap. Din fericire, eu stau foarte bine din acest punct de vedere și nu mă tem de nimic.
Aveți un psiholog la lot?
Avem și psiholog, și mental coach. Sunt oameni care ne ajută dacă avem nevoie. Îți spuneam că este gălăgie în minte, dar sunt gânduri din acelea: ‘Haide, trebuie! Poți! Ești pregătit!’. Sunt gânduri care te încurajează. Noi avem un semafor la start. Cât timp este roșu, e gălăgie. În momentul în care se face verde, e liniște totală. Uiți tot. Ai plecat din start cu prima lovitură și ești atât de concentrat încât îți dai doar comenzile pe care trebuie să ți le dai: ‘Hai, acum ai plecat, ești bine, hai, hai!’. Și lucrurile merg foarte bine.
Dar cum reacționezi când nu câștigi o cursă? Din fericire, se întâmplă foarte rar.
S-a întâmplat și să nu câștig. S-a întâmplat și să fiu pe locul doi până în ultimii, nu știu, zece metri, trei metri, poate chiar mai puțin. Eu am fost învățată și sunt învățată să trag fiecare cursă de la prima lovitură până la ultima, indiferent de poziția pe care mă aflu. Chiar și când sunt în față, cu un avantaj foarte mare, eu tot îmi trag cursa până la final. Dar și când sunt pe locul doi sau trei, sunt învățată să-mi fac cursa așa cum știu și cum pot mai bine, ca la final să fiu mulțumită de mine în primul rând, chiar dacă rezultatul nu este cel pe care mi l-aș fi dorit.
Avem și o rubrică de alegeri. Tokyo sau Paris?
Tokyo.
Paste sau cartofi prăjiți?
Cartofi prăjiți.
Rochie sau sacou?
Rochie.
Simplu sau dublu?
Dublu.
Celebritate sau anonimat?
Cred că un pic din ambele.
A avut momente în care a vrut să renunțe
A fost vreun moment în care ai simțit că nu mai poți?
Au fost multe momente în care am simțit că nu mai pot. Mi s-a întâmplat să ies pe apă la antrenament, în barca de simplu, de exemplu, și să fiu atât de obosită fizic încât să nu fiu în stare nici măcar să mă plimb cu barca, nu să trag tare. Să fac vreo doi-trei kilometri și să ies de pe apă, fiindcă nu mai eram în stare de nimic. Și să merg așa, ușor, înapoi la hotel, să mă odihnesc.
Ai vrut vreodată să renunți? Să spui: ‘Gata, nu mai pot!’?
Da, am avut și momente în care am spus că renunț, fiindcă era atât de greu încât mă întrebam de ce mă chinui atât de mult. Am deja toate rezultatele pe care mi le-aș dori, sunt deja împlinită, sunt mulțumită de ceea ce am realizat. Ce mă face să mă mai chinui în continuare? Au fost astfel de momente, dar, în același timp, tot eu m-am motivat și m-am gândit că mai pot puțin și ar fi păcat să nu continui.
Te-ai gândit ce vei face după ce vei încheia definitiv cariera sportivă?
Variante sunt multe. Aș putea să lucrez în Federația Română de Canotaj, să devin antrenoare, lucru care nu știu dacă s-ar întâmpla, fiindcă sunt foarte vulcanică și am pretenții și așteptări foarte mari de la oamenii din jur. Și atunci s-ar putea să am prea multe așteptări de la sportivi, să insist mai mult decât este cazul și să greșesc. Dar sunt și variante în afara sportului. Mereu spun că mi-ar plăcea să-mi deschid o cafenea instagramabilă, că tot îmi place cafeaua. Mi-ar plăcea un loc liniștit, frumos amenajat, unde să poți să mergi să citești o carte, să bei o cafea bună, să mănânci ceva dulce și să te relaxezi.
Au prime neplătite de doi ani
Tu ai fost o voce importantă a sportivilor. Nu te-ai ferit niciodată să vorbești despre drepturile pe care le aveți și care, de multe ori, nu au fost respectate. Ați primit până la urmă primele și premiile care vi se cuveneau?
Din păcate, sportivii de performanță care au câștigat medalii internaționale în acești ultimi doi ani nu au fost plătiți. Statul este restant cu premierile. Noi sperăm să rezolve problemele pe care le au de rezolvat și să ne plătească și pe noi, fiindcă am muncit foarte mult și, până la urmă, sportivii trăiesc din acești bani.
Pentru ce perioadă trebuie să vă plătească?
Păi, avem 2025 și 2026, ani în care nu s-au achitat premierile.
Ce v-au spus?
‘Nu avem bani.’ Dar, na, bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost. Este nevoie doar de voință și dorință, fiindcă există rezolvări și se pot face toate.
Ce te deranjează cel mai mult când vine vorba despre România, în general, ca țară?
Mă deranjează că avem un potențial foarte mare, dar, din păcate, nu ne ridicăm la nivelul acestui potențial. Ne mișcăm prea greu înainte și, de multe ori, în loc să facem pași înainte, dăm înapoi.
Comparație cu fotbaliștii – importante sunt rezultatele
Dar cum ți se pare comparația dintre sporturile voastre, care obțin mari performanțe la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale, și fotbal, de exemplu? Simți că există un tratament incorect sau privilegiat de care beneficiază fotbaliștii față de voi?
Nu știu dacă este din păcate sau din fericire. Fotbalul este un sport foarte consumat și îi înțeleg vizibilitatea pe care o are, dar, în același timp, rezultatele sunt mai presus de sportul pe care îl practici. Indiferent că vorbim despre fotbal, canotaj, natație sau gimnastică, importante sunt rezultatele. Dacă ai rezultate, trebuie să fie arătate lumii, fiindcă ești un exemplu pozitiv.
Ți s-a părut vreodată că ești nedreptățită, că nu ți se acordă suficientă publicitate în comparație cu alți sportivi?
Nu am această problemă. Nu am nicio frustrare sau supărare fiindcă nu sunt la fel de vizibilă ca alți sportivi. Eu sunt fericită datorită faptului că sportul pe care îl practic, canotajul, a devenit mai vizibil față de cum era înainte. Oamenii au început să ne urmărească mai mult, televiziunile au început să ne arate mai mult și atunci suntem mai cunoscuți. Este un lucru bun, fiindcă și din spate vin tineri care vor avea nevoie de această vizibilitate. Sportul de performanță, pentru a reuși și a obține rezultate, are nevoie de bani, bani care vin de la sponsori și de la stat. Statul, pe de o parte, dar sponsorii sunt foarte importanți, pe de altă parte. Și, ca să vină sponsorii, ai nevoie să-i atragi într-un fel. Iar asta faci prin rezultate și vizibilitate.
Vorbeai despre vizibilitate. Tu, de exemplu, ce știai despre canotaj înainte să vină acel profesor și să-ți spună că ai parametrii potriviți pentru acest sport?
Aș spune că nu știam aproape nimic, fiindcă nu urmăream sportul. Și abia după mulți ani de când am început să practic acest sport, nu știu dacă nu cumva tot în cadrul unui interviu, am realizat un lucru. Eu mă uitasem la Jocurile Olimpice cu tata, înainte să vin la canotaj. Cred că era în 2012, când concura barca de 8+1 feminin. Deci eu mă uitasem la canotaj, dar nu am făcut legătura dintre acea imagine pe care o văzusem și selecționarea mea pentru canotaj decât acum câțiva ani. Ca să înțelegeți!
Ce i-ai spune unei fete care vrea să se apuce acum de canotaj? Ce i-ai spune și de bine, și de rău?
I-aș spune doar de bine. I-aș spune că poate să-și creeze un viitor foarte frumos. I-aș spune și că este foarte mult de muncă și că este greu, dar oriunde, în orice domeniu pe care și l-ar alege, va fi la fel de greu. I-aș spune să pășească încrezătoare pe orice drum își alege și să aibă visuri mari, fiindcă visurile devin realitate.
Se uită la cursele lui Popovici
Cât de des ai avut ocazia să interacționezi cu alți mari sportivi români? David Popovici sau Simona Halep, de exemplu.
Cu David mă întâlnesc pe la evenimentele comune, cele organizate de Comitetul Olimpic, de diverși sponsori sau la gale. În rest, drumurile noastre nu prea se intersectează, fiindcă ne antrenăm în locuri diferite. Cu Simona Halep m-am întâlnit foarte, foarte rar, fiindcă și evenimentele comune sunt mult mai puține decât cu restul. Aș spune că mă întâlnesc mai des cu Mihaela Cambei, fiindcă ea se antrenează de cele mai multe ori în aceeași bază cu noi.
Dar nu-l tachinezi pe David Popovici că ai mai multe medalii decât el?
Nu, deloc, deloc! Eu mă bucur foarte mult pentru rezultatele lui și îl apreciez foarte mult pentru ceea ce reușește să facă. M-am uitat la câteva curse de-ale lui și sunt foarte scurte ca timp. Este un lucru bun pentru mine, ca sportivă, fiindcă am programul foarte încărcat, sunt foarte obosită și seara nu pot să petrec foarte mult timp uitându-mă la televizor sau pe internet. Cum este fotbalul, de exemplu. Eu, când mă pun la somn, nu s-a terminat meciul și atunci văd rezultatul pe internet a doua zi. În cazul lui David este mult mai ușor, fiindcă te uiți puțin și nici nu ai timp să clipești, că pierzi cursa.
Ai văzut și rezultatul naționalei de fotbal, că am pierdut cu 6-0 în fața Poloniei?
Nu l-am văzut, doar am auzit de el. Mă uit rar la fotbal și să știi că am fost și fizic la meci, pe stadion, și mi-a plăcut foarte mult atmosfera. Deși nu pot să spun că înțeleg tot ce se întâmplă pe teren și nu am rapiditatea privirii astfel încât să văd toate fazele care se petrec acolo. Știu cum trebuie să ajungă mingea, unde trebuie să ajungă și în ce poartă.
Din păcate, a ajuns doar în poarta noastră recent…
Din păcate, fiindcă ne antrenăm foarte mult, suntem obosiți și trebuie să ne și recuperăm, nu pot să petrec foarte mult timp uitându-mă la televizor sau să merg pe stadion.
Ar vrea la canotaj o atmosferă ca la fotbal
La ce meci spuneai că te-a impresionat atmosfera?
Da, am fost anul trecut la un meci în care a jucat România. Și m-a impresionat atmosfera în sine. Vorbesc acum despre oamenii din tribune, despre modul în care strigă și încurajează. Este altceva față de canotaj, este diferit. Avem și noi tribune, dar nu sunt atât de mulți oameni și zgomotul nu este atât de mare.
La Botoșani ai fost la vreun meci?
Nu am fost niciodată, spre rușinea mea. Nu am fost absolut niciodată acolo.
Te-ai gândit cum ar fi pentru tine să ai la o cursă o astfel de galerie ca la fotbal, cu tobe, cu suporteri care să te încurajeze?
Cred că aș trage cu mai multă adrenalină. Nu aș mai simți efortul deloc!
A trecut mai repede decât ne-am fi așteptat timpul petrecut împreună. Spuneai că ai avut o pauză, dar ai reluat deja antrenamentele. Ce urmează acum pentru tine?
Începem să reintrăm treptat în ritm. Anul acesta nu vom mai avea concursuri internaționale mari. În schimb, noi avem ca obiectiv calificarea pentru Jocurile Olimpice, care se va ține anul viitor, la Lucerna, în Elveția. Va fi o competiție grea și foarte importantă.
Video cu prezența Simonei Radiș la emisiunea Interviurile Digi Sport
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: canotaj , medalii olimpice , radu dragut , bogdan pop , somona radis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAproape să fie erou, Anestis ”a comis-o” în Dinamo – Botoșani
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDinamo – FC Botoșani 2-0. Victorie pentru ”Câini” pe Arena Națională! Elevii lui Nuno Campos au ajuns la 5 victorii consecutive
16.10.2026, 22:57 La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Craioveanu a spus clar câte puncte va face Universitatea Craiova în Conference League!
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă ce a făcut penalty în Dinamo – Botoșani, Anestis a spus-o direct: ”Am atins mingea”
La Liga: Betis – Barcelona, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Corvinul, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login