Connect with us

Alte Sporturi

Luis Enrique, ”pus la zid” înainte de Manchester City – PSG: ”E scandalos să spună așa ceva”

  • admin
Luis Enrique, ”pus la zid” înainte de Manchester City PSG: ”E scandalos să spună așa ceva”

  • UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1

  • UCL: LASK Linz – Liverpool, 19:45, DGS 1

  • Partida dintre Manchester City și PSG este programată pe 14 octombrie (miercuri), de la 22:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro

Înaintea acestui joc, Luis Enrique (56 de ani), antrenorul lui PSG, a fost întrebat despre problemele uriașe pe care le are Manchester City de ordin financiar (a fost găsită vinovată în 114 de capete de acuzare și riscă o depunctare foarte mare).

Luis Enrique, despre Manchester City: ”Trofeele câştigate pe teren rămân pe teren”

Manchester City ”îşi merită trofeele”, deşi a fost găsit vinovat de încălcarea reglementărilor financiare ale ligii engleze în perioada 2009-2018, a spus Luis Enrique, citat de Agerpres. 

La sfârşitul lunii septembrie, o comisie independentă a Premier League a stabilit că gruparea din Manchester şi-a accelerat dezvoltarea sportivă după preluarea sa în 2008 de către şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, membru al familiei regale din Emirate, în special prin umflarea veniturilor şi reducerea costurilor cu un miliard de euro, folosind acorduri comerciale fictive cu companii din statul din Golf.

Deşi clubul a contestat decizia, mai multe personalităţi marcante ale fotbalului englez din acea perioadă au cerut retragerea trofeelor cucerite atunci, în special a celor trei campionate.

„Va trebui să aşteptăm decizia finală a celor responsabili de această hotărâre. Aşteptăm şi sper ca totul să se termine cu bine pentru Manchester City, deoarece consider că ceea ce au realizat pe teren de-a lungul anilor este incredibil.

Trofeele câştigate pe teren rămân pe teren. Merită acele victorii şi sper să reuşească să evite această sancţiune. Asta este părerea mea”, a comentat tehnicianul iberic, la conferință. 

Antrenorul spaniol a minimalizat, de asemenea, importanţa meciului de miercuri, subliniind că soarta sezonului european se va decide cu adevărat în primăvară, nu în toamnă.

„Acest rezultat nu are nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla pe viitor. În ianuarie se poate vedea adevăratul nivel al echipei. După cinci sau şase luni, lucrurile stau cu totul altfel. Multe echipe se schimbă”, a spus Enrique.

Daniel Riolo ”l-a pus la zid” pe Luis Enrique: ”E scandalos ca acest tip să spună așa ceva”

Daniel Riolo, jurnalist la RMC Sport, l-a criticat aspru pe Luis Enrique pentru discursul avut și a spus despre spaniol că nu avea voie sub nicio formă să facă astfel de declarații la adresa unui club care, în opinia sa, ”a trișat”. 

”Dar ce meriți pe teren dacă ai trișat? Dacă ai recurs la fraudă financiară și ai avut jucători pe care nu ți-ai fi permis să-i ai? Adică le scuipă în față celor de la Arsenal, celor de la Manchester United, celor de la Liverpool! Cred că omul acesta nu prea e la curent cu ce se întâmplă în Anglia, unde există o stare de revoltă uriașă în jurul acestei povești.

Iar jucătorii, și nu jucători oarecare, pentru că Luis Enrique, arogant cum e, ar putea spune că sunt niște neica-nimeni, vorbim de Steven Gerrard, de Roy Keane, de Carragher, de Gary Neville… Sunt foarte mulți mari foști jucători revoltați, care spun: ’Gata, acum vrem să știm, vrem sancțiuni!’. Sunt 114 capete de acuzare.

Când antrenorul celui mai mare club francez vine la conferință și își permite să spună că speră ca City să scape cu bine și că au meritat titlurile pe teren, e un scandal! E scandalos ca acest tip să spună așa ceva! Ar trebui să vorbească strict de fotbal, fiindcă de îndată ce vorbește despre altceva, e catastrofal!” a spus Riolo, citat de After Foot RMC.

Programul etapei a doua din UEFA Champions League. Toate meciurile se văd la Digi Sport 

Marți – 13 octombrie:

  • Lens – Sporting 0-2
  • Sabah Baku – Slavia Praga 2-0
  • Arsenal – Lille 3-0
  • Galatasaray – Barcelona 1-4
  • Atletico Madrid – Manchester United 2-0
  • Inter – Club Brugge 3-4
  • Viking – Bayern Munchen 3-3
  • RB Leipzig – PSV 1-0
  • Villarreal – Napoli 3-1

Miercuri – 14 octombrie:

  • LASK – Liverpool, 19:45 – Digi Sport 1
  • Feyenoord – Como, 19:45 – Digi Sport 2
  • Manchester City – PSG, 22:00 – Digi Sport 1
  • AS Roma – Real Madrid, 22:00 – Digi Sport 2
  • Șahtior – AEK Atena, 22:00 – Digi Sport 3
  • Aston Villa – Fenerbahce, 22:00 – Digi Sport 4
  • Real Betis – FC Porto, 22:00 – digisport.ro
  • Bodo/Glimt – Borussia Dortmund, 22:00 – digisport.ro
  • Slovan Bratislava – VfB Stuttgart, 22:00 – digisport.ro

Clasamentul din UEFA Champions League, după meciurile de marți

HUigm93XkAENwrU
Foto: X @FootRankings

Etichete: manchester city , psg , champions league , luis enrique , daniel riolo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi