
Costin Curelea e ca şi demis de FRF, scrie gsp.ro. Selecţionerul României U21 a ratat calificarea la Europeanul de anul viitor, iar Mihai Stoichiţă îi pregăteşte un raport de activitate după eşecul ruşinos cu Spania, cu scorul de 7-1!
Curelea avea ca obiectiv în momentul în care a fost insatalat selecţioner calificarea la turneul final U21 din 2027, găzduit de Albania și Serbia. Cum acest lucru nu s-a realizat, cel mai probabil Curelea va fi demis.
Oficialii de la FRF sunt deranjaţi şi de imaginile apărute în presă cu staff-ul naţionalei.
Înaintea meciului cu Spania, staff-ul lotului U21 a petrecut cu băutură alături de Nicu Gheară, la locuința acestuia. Iulian Oțelea (team-managerul echipei naționale), Marius Niculae (directorul sportiv al echipei), Costin Curelea și Ionuț Stancu (secundul său) au participat la petrecere. Pe masă se pot observa sticle cu vin şi bere.
Nicu Gheară este cunoscut drept un iubitor al fotbalului, el locuind acum în Austria şi Spania. În tinereţe, Gheară a evoluat pentru Rapid.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPierderea a slăbit-o pe Teodora Stoica: ”Am ajuns de la 56 la 49 de kilograme”. Ce a urmat
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a fost reclamat de CCA la Comisia de Disciplină!
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdio! Julian Alvarez s-a enervat și a luat decizia, după ce a ratat transferul la Barcelona
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăModificări în programul etapelor 13 și 14 din Superliga: FCSB – Rapid se joacă într-o zi de sâmbătă
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login