Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Victor Angelescu, președintele celor de la Rapid, a anunțat că formația din Giulești se pregătește pentru încă un transfer pe finalul perioadei de mercato. Este vorba despre aducerea unui nou fundaș.
Acest transfer nu era programat, dar echipa lui Daniel Pancu a primit o adevărată lovitură la meciul cu Petrolul Ploiești. Daniel Graovac, fundașul venit vara aceasta de la FCSB, s-a accidentat grav în partida de pe stadionul Ilie Oană.
Rapid îi caută înlocuitor lui Daniel Graovac! Victor Angelescu: „Vedem ce putem să găsim pe final de mercato”
Veștile în urma investigațiilor medicale nu au fost deloc plăcute. Daniel Graovac a suferit rupturi de menisc și ligament încrucișat și a devenit indisponibil pentru tot restul sezonului, iar Angelescu a acuzat din nou suprafața de joc de la Ploiești:
„Ne gândim să aducem încă un fundaş, vom vedea ce putem să găsim pe final de mercato. Noi nu mai voiam, îmi pare rău pentru Graovac, cred că era cel mai bun fundaş al nostru în acest început de sezon.
Terenul de la Ploieşti este ceva extraordinar, e de noaptea minţii! De la televizor nu se vede aşa rău, dar dacă te duci pe gazon, e groaznic! Groaznic!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMario Bratu e sigur, după Corvinul – ”U” Cluj 0-3: ”Nu e de încurajat”
Mario Bratu (24 de ani), extrema dreaptă de la Corvinul, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a decis brigada completă de la FCSB – Rapid: Horațiu Feșnic, la centru! Cine va fi în camera VAR
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat oficial că Horațiu Feșnic va fi cel care...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: ”Mă tot gândesc”
FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Maxim, după ce Corvinul a fost învinsă la scor de neprezentare de U Cluj: ”Asta îmi reproșez”
U Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0, vineri seara, pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login