Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Aryna Sabalenka, numărul unu mondial, a fost învinsă de cehoaica Sara Bejlek, cu 7-6 (9/7), 6-4, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, transmite AFP.
Câştigătoarea trofeului la Cincinnati în 2024, Sabalenka a fost pusă în dificultate de mişcarea continuă a adversarei sale, aflate pe locul 35 în lume.
Aryna Sabalenka, eliminată în optimile de la Cincinnati
„Nu mai am cuvinte (…). Este incredibil”, a declarat Bejlek, după prima sa victorie în faţa unei jucătoare din top 10 mondial. Ea o va înfrunta în sferturile de finală pe americanca Madison Keys, câştigătoarea titlului în 2019 în Ohio.
Pentru Sabalenka acesta este un nou pas greşit, cu puţin timp înaintea debutului ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open (30 august). Cvadrupla campioană de Mare Şlem a fost eliminată în optimi la Toronto la începutul lunii, după ce s-a oprit în optimi şi la Wimbledon şi în sferturi la Roland Garros.
În schimb, poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită la Cincinnati şi deţinătoarea titlului, s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală, după ce a învins-o pe franţuzoaica Diane Parry (66 WTA), cu 6-3, 6-3, după 1 h 28 min.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză! Frosinone, gata să trimită un jucător în SuperLigă, după ce-l transferă pe Daniel Bîrligea de la FCSB
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăPlay-off Champions League: LASK – Celtic 5-1 d.p. / Bodo – Nijmegen 3-0 / Sabah – Hapoel Beer Sheva 5-2 d.p.
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăTrabzonspor a postat imaginile cu Denis Drăguș, după ce au discutat rezilierea contractului
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăLovitură pentru Florentin Petre și Răzvan Patriche, după ce Zeljko Kopic a semnat!
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login