Florin Talpan (52 de ani) are probleme de sănătate şi acesta este motivul pentru care a ajuns de urgenţă la Spitalul Militar din Capitală.
Conform fanatik.ro, juristul CSA Steaua se află internat la Spitalul Militar de mai multe zile şi se pare că starea sa de sănătate nu este cea mai bună în acest moment.
Florin Talpan are probleme cu plămânii
Florin Talpan are probleme serioase la plămâni şi a fost reţinut de către specialişti pentru mai multe investigaţii. Rămâne de văzut cât timp va mai sta pe patul de spital omul care a obţinut pentru Steaua Bucureşti palmaresul istoric şi marca.
Din păcate pentru el şi fanii celor de la Steaua, clubul nu are încă drept de promovare. Şi nici nu va avea, atâta timp cât nu se va asocia cu un privat.
Florin Talpan, cercetat disciplinar
Cu o lună în urmă, biroul lui Florin Talpan a fost sigilat, iar laptopul de serviciu i-a fost reţinut, comandantul clubului CSA Steaua, colonelul Eduard Danilof, a transmis o reacţie oficială.
Fără să îl numească pe Florin Talpan, comandantul CSA Steaua a transmis, potrivit gsp.ro, că „în urmă cu aproape două săptămâni, la nivelul clubului a fost dispusă efectuarea unei cercetări privind verificarea unui potențial eveniment produs în cadrul unității.
În acest context, pentru asigurarea integrității spațiului și a eventualelor mijloace de probă, au fost dispuse măsurile administrative necesare, în conformitate cu reglementările interne și prevederile legale aplicabile în cadrul Ministerului Apărării Naționale”.
„Cercetarea e în desfășurare, are caracter nepublic, iar pentru a nu afecta desfășurarea acesteia și respectarea normelor privind protecția informațiilor, nu putem face alte precizări cu privire la aspectele investigate”, a mai arătat colonelul Danilof.
„În ceea ce privește informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la presupusa furnizare de documente sau informații către terțe persoane, Clubul Sportiv al Armatei ««Steaua»» nu comentează speculațiile sau informațiile apărute în mass-media și nu poate confirma sau infirma aspecte care fac obiectul verificărilor aflate în curs”, a precizat comandantul clubului CSA Steaua.
Potrivit sursei citate, Florin Talpan nu este suspendat şi îşi poate continua activitatea, dar nu în biroul lui.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„ADUO 2: tot Red Bull are cel mai performant motor termic” Adrian Georgescu, după ce FIA a publicat primele concluzii
Nikolas Tombazis, directorul departamentului de monoposturi al FIA, a declarat: „FIA a efectuat o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGOOOL Răzvan Marin în play-off-ul Champions League! AEK, show cu Levski
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Mutare de 95.000.000 de euro în Europa
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăPlay-off Champions League: Celje – Slovan 1-2 / Lyon – Fenerbahce 1-2 / AEK Atena – Levski 4-0 / Viking – Dinamo Zagreb 3-1
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login