-
Cupa României: Chiajna – Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
-
Cupa României: Bihor – Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
Prezent la Fotbal Club, de la Digi Sport, Adrian Mutu a explicat că a refuzat-o pe CFR Cluj din cauza situației financiare de la club, apoi a rememorat cum s-a încheiat mandatul avut pe banca echipei din Gruia.
Adrian Mutu i-a acuzat pe unii dintre jucătorii pe care i-a avut la CFR: ”Nu și-au apărat corect șansele”
Mandatul lui Adrian Mutu la CFR Cluj s-a încheiat cu un eșec dur cu Corvinul Hunedoara, echipă aflată atunci în liga a doua, în Cupa României, 0-4. La doi ani de la acel moment, Adrian Mutu i-a acuzat direct pe unii dintre jucătorii CFR-ului care au evoluat în acea partidă că ”nu și-au apărat corect șansele”.
Adrian Mutu crede că respectivii jucători au vrut să piardă meciul pentru ca el să fie demis. ”Briliantul” are trei jucători în minte, dar nu a vrut să le divulge numele. A dezvăluit, însă, că i-a cerut după meci lui Ioan Varga să-i dea afară pe acei fotbaliști, dar, cum solicitarea nu i-a fost aprobată, a decis să plece el.
”În prima perioadă, după acel 0-4 cu Corvinul, am avut niște pretenții de la Neluțu, de a renunța la anumiți jucători, care, după părerea mea, nu și-au apărat corect șansele și nu aveau o viață sportivă corectă. Eu așa cred, că nu și-au apărat corect șansele.
Din experiența mea… Eu, atunci când m-am dus, i-am spus că aș vrea ca acești trei jucători să plece imediat de la echipă. Nu pot să dau nume. Doar unul mai este și acum. Când iei roșu în minutul 11… În fine. Eu am aplicat niște amenzi, am impus un program și un comportament pe care ar trebui să-l aibă jucătorii.
Eu m-am dus cu un entuziasm foarte mare la CFR, credeam că e șansa de a câștiga un trofeu, dar ce am găsit acolo… A fost perioada asta, care pare că ajunge la un final trist pentru CFR. Eu n-am crezut asta, dar a fost o confirmare. N-aveai cum. Gândește-te că aveam la CFR o medie de puncte de echipă campioană. N-avea cum să fie discrepanța asta de atitudine de la un meci la altul, era clar că jucătorii voiau să scape de mine.
Erau probleme foarte serioase. Pentru un fotbalist, să întârzie la masă sau la antrenament, nu-i face onoare. Când noi suntem la Cluj și tu cu o seară înainte ești la București și te prinde Poliția la Vâlcea… Au fost multe alte lucruri foarte grave”, a declarat Adrian Mutu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
VIDEO Adrian Mutu, la Fotbal Club
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Adrian Mutu a stat 11 meciuri pe banca CFR-ului
Până la eșecul ”fatal” cu Corvinul, Adrian Mutu o pregătise pe CFR Cluj la 10 meciuri din campionat. Reușise să câștige 5, 4-1 cu Voluntari, 2-1 cu Petrolul, 3-1 cu FCU Craiova, 4-0 cu Dinamo și 1-0 cu Hermannstadt, obținuse trei remize, 2-2 cu Oțelul, 1-1 cu Farul și 1-1 cu Sepsi, și suferise două eșecuri, 0-1 cu Rapid și 1-2 cu Universitatea Craiova.
În meciul cu Corvinul, CFR Cluj a jucat din minutul 11 în 10 oameni. Panagiotis Tachtsidis fusese eliminat direct pentru o intrare foarte dură și, foarte probabil, mijlocașul grec este unul dintre jucătorii vizați de acuzațiile lui Adrian Mutu.
Etichete: adrian mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Alte Sporturi
Dan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Alte Sporturi
Un singur cuvânt! Spaniolii s-au convins de Ionuț Radu
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Leo Messi (39 de ani) a ajuns joi (22 octombrie), alături de Antonela Roccuzzo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Dan Alexa (46 de ani), în prezent antrenor la Poli Timișoara (Liga 2), este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăConstantin Grameni a spus totul despre lupta la titlu: cu cine se bate Rapid la campionat!
În cadrul unui interviu acordat reporterului Digi Sport Andrei Stroe, Constantin Grameni a discutat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Bihor – CSM Reșița 1-0, ACUM, DGS 1. Goool Modan! Programul complet al etapei a 11-a din Liga 2
Etapa a 11-a din Liga a 2-a începe joi (22 octombrie), cu duelul FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login