Pe 22 mai, formația din Liga 2 publica pe site-ul oficial comunicatul prin care confirma cooptarea lui Tamaș în conducerea clubului.
”ASA Târgu Mureș anunță numirea lui Gabriel Tamaș în funcția de Manager Executiv al clubului nostru, un nume important al fotbalului românesc, cu o experiență impresionantă pe teren, cât și cu o activitate importantă în zona administrativă”, transmitea atunci clubul.
Nu a fost doar un comunicat. Gabriel Tamaș a participat și la o conferință de presă, în care a vorbit despre noua provocare și despre planurile pe care le avea la ASA.
A semnat de două ori?
Cu toate acestea, pe 9 iulie, clubul a publicat pe contul oficial de Instagram un nou mesaj prin care anunța, din nou, numirea fostului fundaș în funcția de manager executiv.
”Unii spuneau că e doar invitat la emisiuni. Noi putem confirma că a fost invitat și la semnat. Gabi Tamaș este oficial Manager Executiv la ASA Târgu Mureș”, a transmis clubul.
Cel mai probabil, clubul mureșean a dorit să reîntărească ideea aducerii lui Gabriel Tamaș în staff, în urma unor posibile reproșuri venite pe marginea acestui subiect.
În ultimele săptămâni, Gabriel Tamaș a fost foarte prezent în studioul de ”Mondial” al Antenei 1.
Alte Sporturi
1.000.000 € pentru Laurențiu Reghecampf!
Alte Sporturi
Lovitură uriașă! Ratează Barcelona – Real Madrid
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăMohamed Salah a lăsat „mască” o țară întreagă: „Catastrofă fără margini!”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăOUT! Radu Drăgușin a făcut prima ”victimă” la echipa națională: starul de 145.000.000 de euro
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăA intrat pe teren în minutul 69, la 0-5 pentru adversari, și ce a urmat a făcut înconjurul lumii
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăRomânia – Ungaria ACUM DGS 1, EHF EURO Cup, finala mică | Norvegia – Danemarca 17:00, Live Video DGS 1, finala
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login