
-
SuperLiga: Farul – FC Botoșani, duminică, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Universitatea Craiova, duminică, 22:00, DGS 1
După ce și-au adjudecat cel de-al 36-lea titlu în La Liga, ”los blancos” au câștigat și trofeul UEFA Champions League, al 15-lea din vitrina clubului, după ce au învins-o în finală pe Borussia Dortmund, scor 2-0.
Așa cum era de așteptat, după o stagiune de excepție, mai mulți jucători importanți de la Real Madrid au primit oferte tentante din punct de vedere financiar fie de la echipe din Golf, fie de la alte formații cu pretenții din fotbalul european.
Însă, potrivit spuselor celui care o conduce pe Real Madrid, există șanse infime ca vreun fotbalist să plece de pe Santiago Bernabeu în această vară.
Florentino Perez: ”Nu cred că mai pleacă nimeni de la Real Madrid”
Florentino Perez (77 de ani), președintele celor de la Real Madrid, a fost întrebat dacă există posibilitatea ca un jucător să părăsească echipa în acest mercato de vară, în contextul numeroaselor oferte primite de clubul ”los blancos” pentru fotbaliștii săi.
Însă, oficialul a dat de înțeles că niciun jucător nu va pleca de pe Santiago Bernabeu în această ”fereastră” de transferuri.
”(n.r. ar putea cineva să plece de la Real Madrid?) Nu, nu cred”, a spus Perez, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dacă Florentino Perez nu pare dispus să se despartă de vreun jucător în această vară, acesta a adus la echipă în acest mercato doi dintre cei mai râvniți jucători ai momentului: Kylian Mbappe (25 de ani) și Endrick (18 ani). Cu siguranță cei doi fotbaliști își vor pune amprenta asupra rezultatelor obținute de ”los blancos” în următoarele sezoane.
VIDEO Rezumat Borussia Dortmund – Real Madrid, scor 0-2
Etichete: real madrid , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăO altă vedetă din fotbal îi ia locul lui Mbappe la Nike! Contract de milioane de euro
Nike a încheiat un acord de sponsorizare cu Michael Olise, starul lui Bayern Munchen,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStarul lui Real Madrid a semnat prelungirea: contract până în 2031!
Jude Bellingham rămâne la Real Madrid pentru mult timp de acum înainte. Fotbalistul englez...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStafful naționalei U21, sancționat de FRF după scandalul plecării din cantonament: ”Comportamentul nu poate fi trecut cu vederea!”
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPlecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
Adrian Mazilu a ajuns la Dinamo în sezonul 2025-2026, după ce a plecat de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login