Dacă Mercedes are victorii pe linie în Grand Prix-uri și două din trei succese în Sprint, Ferrari a fost mereu, în startul sezonului 2026, echipa despre care s-a spus că îi poate pune probleme. Numai că, exceptând startul de cursă, capitol la care doar după pauza forțată Antonelli și Russell au echilibrat balanța, Scuderia nu a izbutit să-i ia fața.
Acum însă, atât fostul pilot Juan Pablo Montoya, cât și șeful campioanei mondiale McLaren, spun că a sosit momentul primei victorii pentru Ferrari.

Montoya mizează pe Ferrari
Într-un interviu acordat pentru talkSPORT BET, Montoya spune că în Monte Carlo caracteristicile circuitului favorizează Ferrari. „Monaco este probabil circuitul unde deficitul de putere este cel mai mic. Faptul că ai mai multă sau mai puțină putere în Monaco nu contează prea mult. Așadar, cred că circuitul ar putea juca un rol important în favoarea Ferrari”, a afirmat fostul echipier al celor de la Williams și McLaren.
El crede, de asemenea, că Leclerc este favorit la victorie dintre cei doi piloți ai echipei de la Maranello, însă nu exclude o surpriză din partea lui Hamilton, remarcând prestația pe care acesta a avut-o în Canada. ”Depășirea lui Lewis a fost pur și simplu fantastică. O mișcare câștigătoare. Ceea ce am văzut de la Lewis în Canada este ceva ce nu am mai văzut de cel puțin trei ani. Nu mai este Lewis-ul de la sfârșitul carierei sale la Mercedes; este mai degrabă Lewis din trecut, cel care a intrat și a făcut o treabă excepțională în cursă. Acum este într-o situație mult mai bună. Oamenii nu își dau seama cât de mare este diferența dacă ai o poziție bună.
Încă cred că Charles va câștiga la Monaco, cu excepția cazului în care are probleme cu adevărat. Mi-ar plăcea să-l văd pe Lewis învingându-l, dar dacă ar trebui să pariez, aș paria pe Charles. Totuși, dacă aș vrea să-mi asum un risc mare, atunci aș merge pe Lewis”, a spus Montoya.
Lando Norris și Stella, șeful McLaren, sunt de aceeași părere
După ce Lando Norris declara că Scuderia are mari șanse la victorie, Andrea Stella, cel care conduce echipa McLaren, i-a dat dreptate pilotului său. Și a justificat acest lucru semnalând faptul că în Canada monoposturile roșii au fost extrem de rapide pe secțiunile virajate ale circuitului și au pierdut timp doar pe liniile drepte. Ori în Principat acestea nu există, astfel că, spune el, sunt șanse mari ca Scuderia să obțină pole-postion-ul, și, ținând cont de faptul că depășirile sunt greu de efectuat, ulterior să se impună.
”Analizând datele GPS, este clar că Ferrari este foarte competitivă în viraje. Am văzut asta la Montreal în primul sector, acolo unde au pierdut timp pe linii drepte. Nu sunt multe astfel de locuri în Monaco: de aceea Lando are dreptate să considere Ferrari favorita pentru pole position. În cursă, cu atâtea puncte de frânare puternică, piloții nu vor avea nicio problemă să-și reîncarce bateriile. Văd Ferrari favorit, dar și noi putem să ne arătăm competitivitatea, pentru că avem un monopost mai potrivit pentru virajele lente, precum cele de aici, decât pentru cele medii sau rapide”, a spus Stella.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAvertismenul lansat de Gică Hagi înaintea partidei cu Georgia: ”Nu suntem doar noi în situaţia asta”
”Regele” a devenit în aprilie selecționerul primei reprezentative, iar la o lună și jumătate...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu a pus tunurile pe arbitraj: ”Mi-ar fi rușine”. Antrenorul nu mai continuă la Hermannstadt
Formația sibiană pleca luni seara cu prima șansă în barajul de promovare/retrogradare și datorită...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSuporterii și-au ieșit din minți după eșecul cu 0-3: ”Penibil! Ați făcut orașul de râs”
Hermannstadt a ratat menținerea în SuperLiga României și va evolua în Liga 2 din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Pîrvu, discurs emoționant la doi ani de la moartea soției: ”A fost lângă mine”
Divizionara secundă s-a impus luni seara grație reușitelor semnate de Babic (min. 50 și...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login