
Ne dorim din tot sufletul să câștigăm și noi ca echipă nu avem nimic de pierdut, numai de câştigat, iar băieții trebuie să înțeleagă lucrul acesta. Sunt ferm convins că atitudinea lor şi nivelul lor de concentrare va fi mult mai diferit față de ceea ce am întâmpinat la ultima etapă.
Cred că presiunea mai mare este pe FCSB. Noi nu avem nimic de pierdut. Avem numai de câștigat. Obiectivul clubului l-am îndeplinit pe parcursul play-out-ului, iar tot ceea ce va veni după acesta va fi un plus pentru noi.
Acest meci este bun pentru jucători, pentru imaginea lor, pentru viitorul lor să facă tot ce le stă în putință să căştige acest meci. Sunt ferm convins că au puterea să facă acest lucru. I-am bătut de trei ori în ultimele meciuri de acasă. Nu jucăm pe teren propriu, dar este clar că şi ei sunt foarte atenți la noi.
Nu am citit ce au zis patronii. Îi știu foarte bine pe amândoi. Sunt oameni care se cunosc foarte bine, au făcut atâtea transferuri, iar la nivelul lor își permit glume. Pe noi nu ne interesează asta”, a spus Marius Croitoru.
Alte Sporturi
Jurnal Antena Sport | Autobuzul de America
Alte Sporturi
Surpriză de proporții: Gigi Becali îl vrea la FCSB!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGata: Darius Olaru a zis ”DA” pentru transferul de la FCSB! Ce urmează
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid mărește oferta pentru Julian Alvarez, după ce Atletico Madrid a refuzat 150.000.000€
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAici se vor juca meciuri din SuperLiga: „Omologarea pe 15 iulie”. Detaliile proiectului
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Cluj a pierdut un titular: „Am făcut și noi o ofertă”
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login