-
Baraj SuperLiga: Chindia – Farul, sâmbătă, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – Dinamo, sâmbătă, 20:30, DGS 1
„La un moment dat, va trebui să boicotăm dacă aceasta este singura soluţie pentru a ne apăra drepturile”, a declarat sportiva din Belarus.
„Noi suntem cei care asigurăm spectacolul. Fără noi, nu ar exista turnee, nici divertisment. Cred că merităm să fim plătiţi mai bine.”, a mai afirmat aceasta.
Aryna Sabalenka a plecat din conferință la Roland Garros, după 15 minute: „Nu mă uit la ceas, dar am vrut să arătăm că suntem uniți„
Galerie Foto
În timp ce evenimentele de top ATP şi WTA redistribuie aproximativ 22% din venituri jucătorilor, se estimează că turneele de Grand Slam redistribuie mai aproape de 15%, o cifră care a alimentat tensiunile dintre organizatorii turneelor şi reprezentanţii jucătorilor.
Liderul mondial a avut un discurs ferm la Roland Garros, unde a a abordat două subiecte care au stârnit mari controverse în lumea tenisului, în ultima perioadă: limitarea timpului petrecut de jucători în conferințele de presă și împărțirea mai echitabilă a veniturilor în tenis.
În cadrul conferinței de vineri, Aryna Sabalenka a explicat că susține reducerea obligațiilor media și a plecat după 15 minute.
De asemenea, ea a afirmat că se simte responsabilă să dea un exemplu și că mesajul transmis de jucători este colectiv:
„Nu este vorba despre mine, este vorba despre jucătorii aflați mai jos în clasament, cei care se luptă. Nu este ușor să trăiești în lumea tenisului cu procentul de bani pe care îl câștigăm.
Ca număr 1 mondial, simt că trebuie să dau exemplu, să mă ridic și să lupt pentru acești jucători, pentru cei de la un nivel puțin mai jos, pentru cei care revin după accidentări, pentru noile generații. Obiectivul nostru este destul de transparent și corect pentru toată lumea, asta e tot”, a declarat Sabalenka, informează eurosport.ro.
„Susțin fiecare cuvânt pe care l-am spus. Am vrut să facem asta cu respect încă de la început și știți cât de mult vă apreciem și vă respectăm pe voi (presa). Nu este vorba despre voi: noi doar luptăm pentru un procent mai echitabil”, a spus liderul WTA.
Aryna Sabalenka a explicat și motivul pentru care jucătorii încearcă să reducă durata interacțiunilor cu presa: „Nu înseamnă că mă uit la ceas, dar am vrut să ne exprimăm ideile și să le clarificăm, să arătăm că suntem uniți. 15 minute sunt mai bune decât nimic și sunt aici să vorbesc cu voi pentru că vă respect.
Cred că deja mi-am făcut cele zece minute aici și celelalte cinci minute cu altă presă, cel puțin. Mai trebuie să păstrez ceva și pentru presa națională, așa că vă mulțumesc că sunteți aici și că puneți întrebări. Am foarte mult respect pentru voi, dar știm deja ce se întâmplă aici, așa că vă mulțumesc din nou”, a concluzionat Sabalenka.
Aryna Sabalenka și Georgios Frangulis vor face nunta în Grecia
Galerie Foto
La începutul lunii martie, Aryna Sabalenka (28 de ani, locul 1 WTA) a fost cerută în căsătorie de partenerul ei, Georgios Frangulis (37 de ani).
Sportiva care domină tenisul mondial a primit de logodnă în timpul unei cine și a postat imaginile pe internet.
Nunta urmează să aibă loc în vara anului viitor, iar între timp cei doi s-au pus de comun acord cu privire la locație.
Conform Hello Magazine, marele eveniment va avea loc în Grecia.
„Văd îl el puțin din tatăl meu și ador asta. I-am spus că sunt o fată mare și am mâna mare, iar un inel mic ar arăta… foarte mic”, a spus Aryna Sabalenka despre momentul cererii în căsătorie.
Georgios Frangulis a vorbit și el despre relația cu jucătoare din Belarus:
„Pentru mine, e important să fiu în jurul ei, dar în același timp să îi acord și spațiul necesar de care are nevoie ca să gândească clar.
E o bestie, e cea mai bună, dar uneori are nevoie de 24 de ore ca să își aducă aminte de asta. Țelul meu este să fac orice vrea ea să facem, dar dacă vrea să stăm toată ziua în camera ei de hotel, îi zic că nu putem să ne comportăm de parcă a murit cineva„.
Georgios Frangulis este un om de afaceri brazilian, care are origini grecești și care deține compania Oakberry, producătoare de smoothie-uri și boluri de Acai.
Anterior, Aryna Sabalenka a avut o relație cu fostul jucător de hochei Konstantin Koltsov, care s-a sinucis în primăvara anului 2024.
Etichete: roland garros , aryna sabalenka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPancu a spus când va lua decizia finală, legată de viitorul său: ”Am un talent!”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Epassy sau Târnovanu?”. Ce spune Bogdan Stelea, înaintea barajului Dinamo – FCSB
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăE gata! Gigi Becali le-a decis soarta celor doi fotbaliști de la FCSB
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDenis Alibec, acuzat că i-a înjurat pe juniorii Chindiei! Replica atacantului
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login