-
WTA Strasbourg: Jaqueline Cristian – Daria Kasatkina, joi, 13:30, DGS 2
-
SuperLiga: CFR Cluj – FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1
Schimbat în minutul 77 cu Gonzalo Garcia, brazilianul s-a resimțit și în ultimele zile, iar astăzi nu a participat la antrenamentul cu grupul în vederea duelului din ultima rundă de pe teren propriu.
Real Madrid – Athletic Bilbao are loc pe 23 mai, ora 22:00 și va putea fi urmărit în direct pe canalele Digi Sport. Va fi ultimul meci al lui Dani Carvajal pe ”Bernabeu”, care va pleca de la clubul la care a adunat 23 de ani.
S-a terminat sezonul pentru Vinicius la Real Madrid! Pleacă imediat în Brazilia în vederea Cupei Mondiale
Presa din Spania a relatat că Vinicius a fost cel care a solicitat să se odihnească în această perioadă și să nu mai forțeze participarea în ultima partidă a sezonului la nivel de club.
Brazilianul nu are de gând să riște o accidentare care i-ar putea pune în pericol prezența la Cupa Mondială din această vară, care se va desfășura între 11 iunie și 19 iulie.
Cu acordul clubului, Vinicius va pleca imediat în Brazilia pentru a se odihni, ca mai apoi să ajungă sub comanda lui Carlo Ancelotti, selecționerul și fostul său antrenor din capitala Spaniei.
”S-a terminat sezonul lui Vinicius Real Madrid i-a acordat câteva zile de odihnă înainte de Mondial, la cererea jucătorului, care astăzi a absentat deja de la antrenament.
Vini a terminat meciul cu disconfort împotriva Sevillei și, deși problema nu este gravă, ambele părți au preferat să fie precauți.
Atacantul va pleca imediat în Brazilia pentru a se odihni înainte de a intra sub comanda lui Carlo Ancelotti, astfel că nu va juca împotriva lui Athletic Club”, scrie Diario AS.
Astfel, Vinicius a terminat sezonul la Real Madrid cu 22 de goluri și 14 pase decisive în 53 de meciuri în care a adunat 4249 de minute.
- 150 de milioane de euro este cota de piață a lui Vinicius, conform site-ului de specialitate transfermarkt.
Vinicius s-a despărțit în urmă cu câteva zile de Virginia Fonseca
Galerie Foto
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială!
Portari: Allison, Ederson, Weverton.
Fundași: Alex Sandro, Bremer, Danilo, Douglas Santos, Gabriel Magalhaes, Ibanez, Leo Pereira, Marquinios, Wesley.
Mijlocași: Bruno Guimaraes, Casemiro, Danilo, Fabinho, Lucas Paqueta.
Atacanți: Endrick, Gabriel Martinelli, Igor Thiago, Luiz Henrique, Matheus Cunha, Neymar, Raphinha, Rayan, Vinicius.
Vinicius a jucat ultimul meci sub comanda lui Alvaro Arbeloa
Astfel, duelul cu Sevilla s-a dovedit a fi ultimul pentru brazilian sub comanda lui Alvaro Arbeloa, cel care l-a înlocuit pe Xabi Alonso în ianuarie.
Din vară, șeptarul madrilenilor îl va regăsi pe ”Bernabeu” pe Jose Mourinho, cel care va deveni antrenorul principal în perioada imediat următoare.
”The Special One” este alesul lui Florentino Perez, care i-a achitat deja clauza de reziliere de 3 milioane de euro. Lipsește numai anunțul oficial.
Etichete: real madrid , accidentare , cupa mondiala , brazilia , carlo ancelotti , vinicius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDinamo a anunțat o revenire pentru barajul de Conference League
WTA Strasbourg: Jaqueline Cristian – Daria Kasatkina, joi, 13:30, DGS 2 SuperLiga: CFR Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăReal Madrid l-a lăsat pe Vinicius să plece, la solicitarea brazilianului
WTA Strasbourg: Jaqueline Cristian – Daria Kasatkina, joi, 13:30, DGS 2 SuperLiga: CFR Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCâți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în semifinale la Strasbourg
WTA Strasbourg: Jaqueline Cristian – Daria Kasatkina, joi, 13:30, DGS 2 SuperLiga: CFR Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăEroii Campionatului Mondial | Fotbalul l-a salvat dintr-un lagăr din Maramureș și a câștigat World Cup în 1954
În aceeași perioadă, Walter a jucat două meciuri la naționala Germaniei, unul dintre ele...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login