
Christina Assi, fotoreporter AFP grav rănită în timp ce realiza un reportaj din Liban în octombrie 2023, a purtat duminică torţa olimpică la Vincennes (Val-de-Marne), însoţită de videojurnalistul Dylan Collins, în semn de omagiu „pentru toţi jurnaliştii, colegii şi prietenii noştri ucişi în acest an”, a explicat ea, potrivit AFP.
„Este incredibil şi înduioşător să vezi toţi aceşti oameni aplaudând după ce am supravieţuit unui atac ca jurnalişti”, a declarat tânăra fotoreporter libanez în scaun cu rotile, după ce ea şi colegul ei american Dylan Collins au parcurs cei 200 de metri cu torţa pe străzile din Vincennes.
Christina Assi şi Dylan Collins, jurnalişti răniţi în Liban, au purtat duminică torţa olimpică
„Sper că ceea ce am făcut astăzi aduce un omagiu tuturor jurnaliştilor, colegilor şi prietenilor noştri care au fost ucişi în acest an”, a adăugat ea. „Mi-ar fi plăcut ca Issam (Abdallah, jurnalist Reuters ucis în atac, n.r.) şi toţi colegii pe care i-am pierdut să fi fost astăzi aici pentru a vedea acest lucru. Şi mi-aş fi dorit să nu fie nevoie de un asemenea atac pentru a participa şi a-i reprezenta pe jurnalişti”, a spus ea, cu lacrimi în ochi, relatează news.ro.
Aproximativ cincizeci de jurnalişti AFP au fost prezenţi duminică pentru a-i încuraja, aclamându-i la trecerea lor.
Christina Assi, în vârstă de 29 de ani, a fost lovită de un obuz la 13 octombrie 2023, în timp ce ea şi alţi şase colegi acopereau confruntările transfrontaliere dintre armata israeliană şi grupările armate din sudul Libanului.

Alte Sporturi
Se știu grupele din Cupa României, ediția 2026-2027!
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăUniversitatea Craiova și Steaua, mesaje imediat după moartea lui Nae Ungureanu
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăNicolae Negrilă l-a găsit decedat pe Nae Ungureanu: „Era gheață când am pus mâna pe el”. Ce probleme avea
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăPoate pleca de la Rapid, după ce a primit o altă ofertă din SuperLiga
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăGigi Becali, gata să pună banii pe masă pentru un atacant cu 5 goluri marcate în ultimele două sezoane!
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login