-
Liga 2: Voluntari – Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
-
Cupa României: U Cluj – Universitatea Craiova, miercuri, 20:00, DGS 1
Astfel, runda s-a încheiat, iar Sepsi a ratat, pentru un moment, șansa să își asigure revenirea în SuperLiga, după doar un sezon de la retrogradare.
FC Voluntari – Sepsi 2-0. Ilfovenii încă au șanse să promoveze direct, dar Sepsi trebuie să piardă contra Chindiei
FC Voluntari a început în forță partida și a deschis scorul în minutul 22 prin Mihai Roman, după ce în primele minute ale partidei a lovit bara prin Doru Andrei, minutul 6.
Scorul a fost dublat de Lovro Cvek, care a înscris tot cu o lovitură de cap, în minutul 27, iar FC Voluntari a intrat cu avantaj la cabine. Totuși, repriza a doua nu a fost la fel de interesantă și cele două echipe nu s-au întrecut în ocazii.
Mai mult, Sepsi nu a avut niciun șut pe spațiul porții, iar prima ocazie notabilă a fost în minutul 79.
În urma acestui rezultat, FC Voluntari rămâne pe locul 3, cu 61 de puncte, la două distanță de Sepsi, 63, care a ratat șansa de a reveni în SuperLiga. Covăsnenii aveau nevoie de o remiză, dar o pot obține runda viitoare, cu Chindia.
În caz contrar, dacă FC Voluntari o va învinge pe Steaua, iar Sepsi va pierde, ilfovenii vor promova direct, iar trupa lui Ovidiu Burcă va evolua la baraj cu o echipă de SuperLiga.
VIDEO Rezumat FC Voluntari – Sepsi 2-0
Clasamentul din play-off din Liga 2, după etapa a 9-a
Rezultatele din etapa a 9-a din play-off din Liga 2
- Chindia – Corvinul 1-0
- FC Bihor – Steaua 3-3
- FC Voluntari – Sepsi 2-0
Rezultatele din etapa a 9-a din play-out din Liga 2
- Ceahlăul – Metalul Buzău 0-3
- Concordia Chiajna – Olimpia Satu Mare 2-2
- CS Dinamo – FC ASA Târgu Mureș 1-3
- CSC 1599 Șelimbăr – FC Bacău 4-1
- CSC Dumbrăvița – CS Afumați 1-0
- CSM Slatina – Poli Iași 1-0
- Gloria Bistrița – Câmpulung 6-0
- Tunari – Reșița 3-1
Etichete: video voluntari – sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNicolae Stanciu a marcat din nou în China! Nota primită, după un meci cu un final ”nebun”
SuperLiga: FC Argeș – Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Interviurile Digi Sport: Valeriu Iftime,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăValeriu Iftime, la Interviurile Digi Sport. ”Cel mai mare rău din fotbalul românesc e implicarea patronilor”
SuperLiga: FC Argeș – Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Interviurile Digi Sport: Valeriu Iftime,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAr fi un ”cutremur” la Real Madrid: cei TREI șefi ai vestiarului ”trebuie să plece”
SuperLiga: FC Argeș – Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Interviurile Digi Sport: Valeriu Iftime,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVassaras, decizie de neînțeles! A arbitrat fără greșeală finala Cupei, dar a fost trimis la Liga a 2-a
SuperLiga: FC Argeș – Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Interviurile Digi Sport: Valeriu Iftime,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login