Campionul mondial din 2024, care s-a impus şi în cursa de sprint de sâmbătă, a obţinut prima sa victorie de la Grand Prix-ul Indoneziei din septembrie 2024 şi se află la un singur punct de liderul Campionatului Mondial, Marco Bezzecchi.
”Este incredibil, nu pot să spun decât ‘Vive la France’! Sunt foarte recunoscător celor apropiaţi, echipei şi suporterilor, nu mai am cuvinte… A fost o cursă superbă”, a declarat Martin.

Madrilenul a oferit echipei Aprilia prima sa victorie la Le Mans, marca italiană realizând o triplă prin clasarea japonezului Ai Ogura pe locul al treilea, pilotul echipei satelit Trackhouse reuşind primul podium din carieră. El este primul nipon clasat pe un podium în MotoGP din 2012.
Italianul Fabio Di Giannantonio (Ducati-VR46) s-a clasat pe locul al patrulea, după ce l-a depăşit în ultimul tur pe spaniolul Pedro Acosta (KTM).
Campionul mondial en titre, spaniolul Marc Marquez, a ratat cursa, el revenind sâmbătă seara la Madrid pentru a se opera de o fractură la al cincilea metatarsian de la piciorul drept, suferită în cursa de sprint.
Italianul Francesco Bagnaia a plecat din pole position, dar a căzut în turul al 16-lea, când era al doilea, şi a fost nevoit să abandoneze.
Clasamentul Marelui Premiu al Franţei:
1. Jorge Martin (Spania/Aprilia) 41:18.001
2. Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia), la 0,477
3. Ai Ogura (JPN/Aprilia-Trackhouse) 0,874
4. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46), la 2,851
5. Pedro Acosta (Spania/KTM), la 2,991
6. Fabio Quartararo (Franţa/Yamaha), la 7,756
7. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3), la 8,615
8. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse), la 12,497
9. Fermin Aldeguer (Spania/Ducati-Gresini), la 14,903
10. Luca Marini (Italia/Honda), la 15,016
…
Clasamentul Campionatului Mondial:
1. Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia) 128 puncte
2. Jorge Martin (Spania/Aprilia) 127
3. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46) 84
4. Pedro Acosta (Spania/KTM) 83
5. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse) 67
6. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) 62
7. Marc Marquez (Spania/Ducati) 57
8. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) 55
9. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 43
10. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3) 39
…
AGERPRES
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmă„Speri să fii selecţionat?” Răspunsul lui David Matei! Ce a spus despre laudele pe care i le-a adus Gică Hagi
Despre laudele pe care i le-a adus Gică Hagi: „Clar e o onoare” (n.r:...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăCristi Săpunaru nu s-a ferit de cuvinte după Rapid – Craiova 1-1: „Nu a arătat nimic! Aproape inexistent”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Duelul dintre Rapid şi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăSe pregătește lovitura: PSV negociază transferul lui Dennis Man
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăLionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei!
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login