Connect with us

Alte Sporturi

Jucătorii lui Bayern fac scandal! De ce a fost dat penalty, deși mingea nu l-a lovit direct în mână pe Davies

Paris Saint-Germain și Bayern Munchen au făcut o primă repriză fantastică în manșa tur a semifinalei de UEFA Champions League. S-a făcut 3-2 chiar înainte de pauză după ce Ousmane Dembele a transformat un penalty controversat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Când jucătorii se pregăteau să se îndrepte spre cabine, arbitrul elvețian Sandro Schaerer a făcut semn că este verificată o fază la care jucătorii lui PSG au cerut penalty.

Ce spune regulamentul

Schaerer i-a anunțat pe căpitanii celor două echipe că merge la ecran să revadă faza. Motivul? Mingea l-a lovit în mână pe Alfonso Davies, însă decizia de acordare a unui penalty era una subiectivă, pe care doar arbitrul putea să o ia.

Asta pentru că mingea a lovit brațul pe care Alphonso Davies îl avea pe lângă corp. Însă înainte ca mingea să lovească brațul, a lovit și coapsa jucătorului. Lucru pe care l-a sesizat și căpitanul lui Bayern, Kimmich, care a văzut reluarea de pe ecran și a țipat la arbitru acest lucru. Doar că regulamentul nu era de partea jucătorului.

Dacă în trecut la o asemenea fază nu se acorda henț deoarece mingea a ricoșat din altă parte a corpului în braț, site-ul IFAB, cea care guvernează legile jocului, scrie că arbitrul penalizează cu henț o astfel de fază în următoarele situații: dacă după ce mingea atinge corpul, jucătorul își mută brațul spre minge ; dacă brațul este într-o poziție care îi mărește artificial corpul. Schaerer a considerat că ambele lucruri s-au întâmplat și atunci a acordat penalty.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi