Mutu a recunoscut că s-a simțit foarte bine la Rapid, chiar dacă la început nu a fost văzut cu ochi buni de fanii giuleșteni. Dar oferta primită de la Neftchi Baku a fost una pe care nu o putea refuza.
Adrian Mutu, consilierul lui Dan Șucu
Chiar dacă despărțirea dintre Adrian Mutu și Rapid a surprins pe toată lumea, mai ales că s-a petrecut cu doar câteva zile înainte de startul campionatului trecut, fostul atacant a explicat că nu s-a pus problema unui conflict. Mutu a lăsat de înțeles, totuși, că ar fi putut continua la Rapid.
”A fost și o nemulțumire a mea legată de mercato, vroiam un mercato mai cuprinzător, dar asta nu a contat atât de mult. Oferta primită era una importantă, am fost fair-play și sincer cu președintele și cei doi patroni. Le-am spus cu 10 zile înainte că am o ofertă la care mă gândesc, le-am dat timp să se organizeze. Puteau să vină și cu contraofertă, deși era greu de egalat.
Nu s-a întâmplat asta, au avut timp, de altfel și eu i-am sfătuit cam spre ce tip de antrenor să meargă. Eu le-am zis de Cristiano Bergodi, din lista pe care mi-au prezentat-o. Marius Șumudică nu era pe ea, ca să nu se creeze discuții”, a declarat Mutu.
[embedded content]
Adrian Mutu, mulțumit de munca prestată la Rapid
Fostul mare atacant a explicat și cum s-a simțit din calitatea de antrenor al Rapidului.
”O experiență foarte bună pentru mine din toate punctele de vedere. Acolo m-am maturizat ca antrenor, întâi într-o atmosferă puțin ostilă, dar apoi a devenit confortabilă. În același timp era și presiune, deci eram confortabil și nu prea. Mă simțeam bine unde eram, dar trebuia să fiu atent.
Am făcut un playout foarte bine, am plecat cu 7 victorii, apoi nu am avut bancă cum se zice, oricum din 10 meciuri am avut 7 victorii și un egal. Iar apoi campionatul a fost extraordinar, erau 6 jucători din liga a doua și noi am stat mereu între primele 3-4 permanent, în al doilea an în Liga 1.
Am construit împreună cu patronul de acolo, am pus și eu umărul la ceea ce înseamnă baza de acolo, să fie echipată cum trebuie. Și Cristi Săpunaru s-a implicat, ne-am pus toți experiența la bătaie.
M-am simțit foarte bine, atmosfera, am și câștigat 3 derby-uri din 4, 5-1 cu FCSB pe Arena, am egalat recordul reușit de Nea Ando, deși el jucase pe Giulești, am reușit și cea mai mare diferență pe Giulești, 8-0 cu Gaz Metan, era să îl ajung pe nea Mircea cu alea 7 victorii, cred că el are mai multe parcă.
Nu este ușor să fi antrenor la Rapid, cu atmosfera care e, în schimb am avut parte de susținere, au fost unele meciuri unde s-a strigat și demisia, îți dădea lumea semnal că trebuie să îți revii, era normal. Trebuie să ai și anduranță la Rapid altfel nu ai ce căuta acolo. Eu am fost bine primit de suporteri, dar simțeam mereu presiunea tacită pe care Giuleștiul a avut-o mereu”, a mai declarat Mutu.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJackpot! Ce prime primesc jucătorii lui FC Botoșani, după ce au ”îngenunchiat-o” pe FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSpecialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a aflat! Cuvintele care i-au fost spuse lui Cristiano Ronaldo, înainte de startul negocierilor pentru revenirea în Europa
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCele trei echipe pe care Florin Prunea nu le vrea pentru România în preliminariile CM 2026
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login