
-
Media: Fotbal Club, joi, 18:30, DGS 1
-
UEFA Europa League, tur preliminar: Paks – Corvinul, joi, 20:00, Digi Sport 1
Începerea acestei acțiuni a fost întârziată din varii motive și nu va avea loc nici în acest an. În cele din urmă, arena va fi demolată abia anul viitor.
Primarul Sectorului 2 a spus că vechiul stadion va fi demolat în 2025, iar cel nou construit până în 2028
Recent, noul primar al Sectorului 2, Rareș Hopincă, a oferit mai multe detalii despre stadiul în care se află proiectul stadionului.
Conform acestuia, noua arenă ar urma să fie gata până la finalul mandatului său pe care abia început, adică 2028.
„Pașii birocratici au fost depășiți. Orice proiect edilitar, de mare anvergură, arată ca un iceberg. Munca premergătoare unui proiect este sub apă, este nevăzută.
Au existat piedici administrative și juridice, iar munca a fost una colosală. Demolarea, proiectarea și construcția noii arene se pot desfășura în paralel. Există fondurile alocate, de 172 de milioane de euro.
Din punct de vedere tehnic, lucrurile sunt clare. Îmi doresc să existe o procedură de achiziții care să se desfășoare rapid, să înceapă procedura de proiectare. Când aceasta începe, nu există rezerve că în mandatul meu de primar în sectorul 2 arena va fi construită.
Probabil că documentația tehnică va fi gata în prima parte a anului viitor. Autorizația de demolare poate fi emisă în 3-5 luni de zile începând din acest moment.
Autorizația de construire poate fi analizată de Primăria Sectorului 2 în prima parte a anului viitor. Anul viitor vom vedea buldozerele, în prima parte a anului viitor”, a declarat Hopincă, potrivit Prosport.
Așa arată proiectul noului stadion al lui Dinamo
Galerie Foto
Etichete: stefan cel mare , stadion , demolare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVești proaste pentru Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian! Anunțul făcut de WTA
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIntrat pe lista de transferuri la Bayern Munchen, Barcelona s-a decis și a dat deja răspunsul
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză uriașă: i-au dat trofeul pentru cel mai bun fotbalist din lume! Yamal și Kane nici n-au prins podiumul
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”U” Cluj – FC Argeș, LIVE VIDEO, 18:00, Digi Sport 1. ECHIPELE. Piteștenii, fără victorie de șapte meciuri
19.10.2026, 16:34 SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login