Connect with us

Alte Sporturi

Huiduit de propriii fani, Ștefan Baiaram nu s-a abținut și a dat o replică pe măsură

  • admin
Huiduit de propriii fani, Ștefan Baiaram nu s a abținut și a dat o replică pe măsură

  • SuperLiga: Rapid – Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, sâmbătă, 18:15, DGS 1

Fotbalistul Universității Craiova a recunoscut că este deranjat de reacția suporterilor, dar, pe de altă parte, a admis că nu a făcut cel mai bun joc. 

Ștefan Baiaram, după ce a fost huiduit de suporterii Craiovei: ”Va fi greu dacă la prima înfrângere se întâmplă astfel de momente”

Ștefan Baiaram a cerut unitate și crede că, dacă suporterii vor continua cu aceleași reacții, Universității Craiova îi va fi greu să-și îndeplinească obiectivele.

”E frustrant pentru mine, mai ales că sunt craiovean, sunt crescut aici de la juniori. Îmi pare rău pentru suporteri că nu am făcut un joc bun. Știu că își doresc foarte mult de la mine, dar și eu sunt dezamăgit de mine.

Asta nu e fața mea, nici fața colegilor mei. Împreună putem să luăm campionatul. Altfel, va fi foarte greu, dacă la prima înfrângere se întâmplă astfel de momente”, a spus Ștefan Baiaram.

În privința partidei cu FC Argeș, Ștefan Baiaram a recunoscut că nu a funcționat nimic în jocul Universității Craiova.

”Nimic nu a funcționat, am făcut un joc foarte modest. Mai avem nouă meciuri și play-off-ul este lung. Avem timp să recuperăm punctele pierdute.

Noi am făcut un joc modest, trebuia să jucăm mai bine. Am mai trecut prin astfel de momente, am fost eliminați din Europa în ultimul minut și am trecut peste, am arătat că suntem o echipă puternică.

Toată lumea s-a obișnuit cu noi într-un mod, dar se întâmplă, e un singur meci și vom arăta mai bine. Avem o echipă puternică, jucători cu experiență și cu siguranță vom trece peste acest moment”, a declarat Ștefan Baiaram.

VIDEO Interviul dat de Ștefan Baiaram după Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1

Clasamentul din play-off. FC Argeș a urcat pe doi, la doar două puncte în spatele Universității Craiova

Captură de ecran 2026-03-13 222707
Clasamentul din SuperLiga, după Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1 / Foto: digisport.ro

VIDEO Rezumat Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1

Etichete: suporteri universitatea craiova , stefan baiaram


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi